Galeriile Soveja, în așteptarea demolării. "Sunt firme interesate să facem un spațiu modern"

5278

Articole de la același autor

Un bazar cu un aspect ponosit, greu încercat de trecerea anilor, în care nu s-a mai investit de prea mult timp. Astfel se înfățișează, astăzi, Galeriile Soveja. Încă de la începutul anului, conducerea Regiei Autonome "Exploatarea Domeniului Public și Privat" a anunțat că intenționează să demoleze construcțiile, pentru a ridica un spațiu modern, pe care să îl închirieze unui retailer important.

Bazarul "Ștefăniță Vodă" - cum este oficial în acte - sau Galeriile Soveja, cum este mai degrabă cunoscut de constănțeni, a ajuns să aibă un aspect deplorabil. Cu lăzile de legume întinse inclusiv pe trotuarul din fața spațiilor comerciale, cu un acoperiș prin care plouă, cu marfă de proveniență chinezească, de o calitate îndoielnică.

Ani buni, investițiile au lipsit. Clădirea este a Regiei Autonome "Exploatarea Domeniului Public și Privat", dar spațiile au fost date spre administrare unei asociații a comercianților în urmă cu decenii, iar de atunci, hățișul hârtiilor a fost tot mai încâlcit.

La începutul acestui an, conducerea RAEDPP Constanța anunța intenția de a demola bazarul și a face loc unui spațiu comercial modern. Între timp, după cum ne-a precizat directorul Florin Gheorghe, a fost pusă la punct documentația. Reamintim că bazarul are un teren de 3.200 de mp, proprietatea Primăriei Constanța. În urmă cu aproximativ 25 de ani, între RAEDPP și Asociația Micilor Comercianți a fost încheiat un contract de asociere, pe o durată de 20 de ani. În acest timp, comercianții au construit, devenind proprietari pe construcții, ceea ce a dus la o situație problematică.

De asemenea, au fost lansate invitații către retailerii importanți aflați pe piața din Constanța, pentru a-i consulta cu privire la posibilitatea închirierii spațiului respectiv.

"Terenul nu avea cadastru și nu era intabulat, am reușit să le realizăm. A fost lămurită și situația cu asociația comercianților, astfel că, în prezent, Bazarul Ștefăniță Vodă are o situație juridică clară. Am purtat corespondență cu retaileri importanți, pentru a-i consulta cu privire la posibilitatea închirierii spațiului respectiv. Două firme s-au arătat interesate, urmează să purtăm discuții. Deocamdată, nu s-a stabilit în ce formă urmează să fie realizat spațiul comercial modern. Va fi realizată o licitație pentru proiect", a mai afirmat directorul Florin Gheorghe.

XXX

Cert este, însă, că va mai dura până când bazarul va fi demolat, iar toată zona reamenajată, căci în prezent alte piețe sunt în plan pentru a fi reabilitate de RAEDPP. Este vorba despre Pescăruș din Faleză Nord, Piața Tic Tac, Piața Griviței și Piața Tomis 3.

"Avem în plan și proiectul privind bazarul Ștefăniță Vodă, dar este unul de durată, nu va fi realizat în viitorul apropiat", a mai arătat Florin Gheorghe. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3128 secunde