GALERIE FOTO. Unde va fi amenajat și cum va arăta cel mai nou parc al Constanței

3647
11

Articole de la același autor

Constanța suferă destul de tare la capitolul spații verzi. În curând, însă, orașul de la malul mării, se va îmbogăți cu încă un parc. Este vorba despre zona verde de pe bulevardul Marinarilor, între Poarta 2 și Poarta 1. Aceasta va fi valorificată și va fi transformată într-un parc, punându-se în valoare și vestigiile istorice din zonă. 

Terenul este situat între bd-ul Marinarilor, strada Ovidiu, strada Vasile Canarache, fiind un sit urban de interes național de grupa A - Orașul Antic Tomis și în situl urban Peninsula, teritoriul ce face parte din zonele cu potențial arheologic. Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, întreaga zonă prezintă valoare și potențial arheologic, urbanistic și peisagistic. Tocmai de aceea amplasarea parcului Carol în zonă nu ar face decât să pună în valoarea acest potențial.

În prezent, spațiul se află într-o stare destul de proastă, sesizându-se foarte vag diferența între spațiul verde și carosabil, deoarece o mare parte a zonei este acoperită cu buruieni și de plante invadatoare. Întreaga zonă necesită, în general, igienizare, amplasare coșuri de gunoi în lungul bulevardului marinarilor, excluderea panourilor publicitare de mari dimensiuni, care obturează vederea monumentelor în zonă, defrișarea vegetației crescute haotic, păstrarea și îngrijirea arborilor valoroși specifici, dar și introducerea unele rețele de irigare spații verzi. Practic, vegetația și aleile vor trebui să pună în valoare obiectivele arheologice, clădirile cu valoare arhitecturală vizibile din zonă, silueta Peninsulei în general, văzută de la distanță.

Plante pitice, mobilier urban și iluminat nocturn

Documentația propune amenajări de suprafață pentru punerea în valoare a potențialului peisagistic în relație cu vestigiile arheologice și imaginea Peninsulei, fără modificarea pantelor actuale, plantații de arbori de talie medie, arbuști, vegetație de talie mică, amenajare de alei pietonale, mobilier urban, bănci, pergola, coșuri de gunoi, refacerea scărilor existente, menținerea arborilor valoroși existenți (pini), amplasarea de corpuri de iluminat public sistem de irigații de preluare a apelor meteorice, amplasare stație de pompare îngropată în taluz, în zona scării Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța.

Vestigiile istorice vor fi puse în valoare

Parcul a primit aviz favorabil cu condiția ca personal atestat să supravegheze arheologic întreg spațiul unde se realizează investiția, să se igienizeze și curețe vestigiile arheologice, iar adâncimea maximă de intervenție pentru realizarea sistemului de irigații să fie 30 de cm. Expoziția arheologică cu materiale litice, pe postamente, se va amenaja în lungul aleilor, cu concursul arheologilor de la MINA Constanța, asigurarea pazei permanente și amenajarea unui sistem de iluminare nocturnă, în special în zona Thermenelor romane. De asemenea, trebuie păstrată vizibilitatea din strada Canarache - Ovidiu asupra Portului Constanța. Pe taluz nu se vor planta specii înalte, vor fi plantați jnepeni, iar aleile vor fi pavate cu dale ecologice. De asemenea, documentația prevede refacerea cu piatră naturală a zidului de sprijin în zona statuii Anghel Saligny și refacerea scărilor dintre niveluri în zona statuii Anghel Saligny în zona MINA. În lungul trotuarului la bulevard și în lungul străzii Canarache Ovidiu va fi plantat gard viu, iar vestigiile trebuie împrejmuite cu plasă transparentă, pentru a nu permite accesul public.

Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
gogu
11 iulie 2013
fara

parc pentru ciorile din acea zona. pai cine are curajul sa mearga acolo dupa ora cand apune soarele.

noni
11 iulie 2013
punct ochit, punct lovit

La asta ma gandeam si eu, ideea e buna, ziua o sa fie frumos, dar seara, tare ma tem ca muta tiganii totul la fier vechi. Ideea in schimb, mi se pare buna.

ct
11 iulie 2013
parcuri

mazare a stricat amrile parcuri din oras, la casa de cultura sunt 2 biserici si un club de pensionari, in tabacarie nu s-a plantat 1 copac dupa revolutie... de ce platim taxe si impozite,daca parcuri nu,parcari nu,iar de maidanezi e plin orasul?

Dr. Vangele
11 iulie 2013
Slabe sperante

In Constanta nu exista parcuri.Voi(primaria) nu stiti cum arata un parc adevarat.Cred ca nu ati vazut in viata voastra asa ceva si nici in poze nu vreti sa va uitati.Un simplu teren cu iarba uscata,banci si pomi nu se numeste parc.Un parc costa.Un parc trebuie udat,ingrijit,pazit. Voi(primaria) nu sunteti in stare sa udati un trandafir in fata garii.Gara este o poarta de intrare in Constanta.Pesedeul a intrat in campanie electorala.Se pregateste pentru referendum,regionalizare si alegerile din 2016.Trebuie sa ne scoata ochii cu ceva.

mazarica
11 iulie 2013
alt tun

Alta combinatie marca mazare & co. Facem ceva acolo repede, sa ia ochiu, pac pac, 5 cosuri de gunoi, 3 alei, o dughiana obosita cu un paznic matol, si gata, s-a facut milionul. Basca nu mai stiu cate voturi de la fraierii care pun botu. Nu mai zic ca daca se lasa cu mici si bere moca la deschidere deja si-a asigurat mandatu urmator. Nu e greu sa fii primar in cta chiar deloc, cu atatia fraieri... Treziti-va, ca daca nu o sa va treziti in cariciu gol si fara nimic...

Roxana
11 iulie 2013
parc

degeaba se face parc... daca nu va fi ingrijit... mare pacat!!!

constantean
11 iulie 2013
parcuri in constanta

Ideea este buna. Ar trebui avuta in vedere si zona stadioanelor din Tomis Nord (aprox. str. Badea Cartan). Foarte multi copii ar putea practica diferite sporturi si chiar intrega zona ar putea fi extrem de bine valorificata si producatoare de venituri.

prahovean
11 iulie 2013
bine

nicusor pcj cta sa vina in ploiesti acasa.sa lase dracu cta ca s-a facut cat un porc acolo.noi il asteptam acasa.vino godinacule la tine acasa.incompatibilule.

costea
11 iulie 2013
////////

Vezi de treba ca sau desteptat si pensionarii.

Răspuns la: alt tun
Adăugat de : mazarica, 11 iulie 2013
Alta combinatie marca mazare & co. Facem ceva acolo repede, sa ia ochiu, pac pac, 5 cosuri de gunoi, 3 alei, o dughiana obosita cu un paznic matol...
o constanteanca
12 iulie 2013
la mai multe parcuri

Cand este vorba de zone verzi, orice este binevenit. Da intr-adevar orice zona verde se tine cu cheltuiala si cred ca Dl. Primar ar trebui sa-si canalizeze eforturile si pentru Constanta nu numai pentru Statiunea Mamaia. De asemeni, in aceste parcuri ar trebui montate pentru copii si bunici lor aparte de gimnastica. In mai toate parcurile din tara au aparut aceste aparate unde copii dar cat si bunici pot face exercitii de intretinere, nu doar sa stea pe banci sa-si supravegheze nepotii. Nu toata lumea are timp si bani de sala, mai ales oamenii de varsta a doua si a treia, deci aceste aparate care fortifica musculatura ar fi nemaipomenite pentru toata lumea. Daca s-ar monta aceste aparate, atunci in parcuri vor fi mai multi copii si nu numai, vor creste frumos, iar bunici vor fi mai sanatosi.

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9825 secunde