Galerie FOTO. Dezastrul urbanistic din cartierele Constanței

5556
6

Articole de la același autor

Marile proiecte rezidențiale se rezumă la două-trei blocuri și la vilele în regie proprie, fără unitate cromatică și arhitecturală

Constănțenilor le place să stea la casă și, dacă se poate, chiar pe malul mării. Cum însă nu toți ne permitem o vilă cu vedere la valuri, mulți dintre noi alegem apartamentele. Și, bineînțeles, le preferăm pe cele în blocuri noi-nouțe, în cartiere rezidențiale.

Dezvoltatorii imobiliari au profitat de această tendință a constănțenilor de a alege apartamente în blocuri recent ridicate, dar și de nevoia de spații de locuit. Au construit în neștire, pe unde au prins câte o bucată de teren mai mare, au ridicat câte un bloc, două - trei și apoi le-au pus nume pompoase și s-au apucat să le vândă.

Așa se explică faptul că municipiul Constanța este un tablou pestriț de construcții cu tot soiul de arhitecturi și culori, fără vreo legătură una cu cealaltă, fără vreun simț cromatic sau urbanistic. În cartierele vechi, pe lângă casele dărăpănate au apărut blocuri înalte sau vile somptuoase, unele moderne, altele clasice, iar în cartierele noi, este un dezastru vizual total. Singurele cartiere rezidențiale adevărate sunt la ieșire din municipiu, unde toate blocurile sau casele sunt la fel, aleile sunt perfect desenate, trotuarele sunt aliniate și copacii au aceleași dimensiuni. În rest, în interiorul orașului, este un fel de care pe care. Proiectele cu nume pompoase, unele dintre ele cu arhitecturi și cromatică reușite, însumează cel mult două - trei blocuri.

Zece blocuri de opt feluri

În cartierul Compozitorilor, de pildă, zonă recent delimitată și din ce în ce mai populată, au apărut blocuri albastre, crem, roșii, cu trei, cu patru, cu opt etaje, vile cu fațade maro, verzi, negre, cu terase sau cu mansarde ascuțite, ca la munte. Străzile și trotuarele lipsesc deocamdată, dar, chiar și cu această scuză, cartierul arată ca o pictură a unui preșcolar.

"Din păcate, aspectul urbanistic lasă de dorit în multe cartiere noi ale Constanței. Te uiți în stânga și în dreapta și nu mai înțelegi nimic. Acum admiri o viluță cochetă, după care dai cu ochii de un bloc urât, pe care l-ar eclipsa chiar și un bloc ceaușist. Constanța s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere imobiliar, dar înafară de proiectele din zonele limitrofe, unde a fost, într-adevăr, vorba de investitori mari și proiecte deosebite, în rest, fiecare care a avut ceva bani s-a apucat și a construit după cum i-a plăcut lui. Unii și-au făcut vile mari, alții au făcut blocuri întregi și le-au vândut apoi la apartament. Probabil că s-au îmbogățit, dar așa am ajuns să avem într-un cartier de câțiva kilometri zece blocuri de opt feluri", a declarat, pentru "Cuget Liber", A.N., administratorul unei companii imobiliare.

Nici locatarii cartierului Compozitorilor nu par prea încântați de aspectul pe care l-a căpătat zona.

"Când m-am mutat aici, acum aproape trei ani, era aproape pustiu. Era liniște și speram să am puțini vecini. Apoi au apărut din ce în ce mai mulți și au început să se construiască blocuri. Acum îmi este teamă că va veni cineva lângă mine și va trânti un bloc și nu voi mai avea deloc intimitate în curtea mea. Nu mi se pare normal să se construiască așa", ni s-a plâns Radu S., rezident din Compozitorilor.

"Marii" investitori așteaptă utilitățile

Același lucru se petrece și în cartierul Veteranilor, de data aceasta în partea opusă a Constanței. Acolo a început deja să se construiască, însă, deocamdată nu este vorba decât de investiții mici, "marile" proiecte imobiliare mai așteaptă racordarea zonei la utilități. Autoritățile se arată pesimiste în ceea ce privește demararea unor lucrări pentru infrastructură în cartierul Veteranilor în viitorul apropiat. 


"Acolo este vorba despre investiții foarte mari, care trebuie făcute mână în mână cu companiile pentru utilități. Deocamdată ne concentrăm pe cartierele unde sunt deja mulți locuitori, pentru ca să crească procentul de drum civilizat pe care ajungi acasă", a explicat, recent, viceprimarul Decebal Făgădău, făcând referire la cartierele Palazu Mare și Compozitorilor. 


Comentează știrea

i
11 noiembrie 2014
ok

ok , se construieste , mie imi convine pt ca lucrez in domeniu dar ma intreb exista putere de cumparare pt tot ce este acum in desfasurare? eu cred ca ar trebui sa se investeasca in fabrici si industrie pt crearea unor noi locuri de munca .

Lite
11 noiembrie 2014
u

Ar fi de interesant ce averi au aia de la Urbanism care aproba asemenea kitschuri. Cred ca au familiile super bogate de la atatea spagi primite pentru a da aprobari pentru asemenea bazaconii.

G.F.
11 noiembrie 2014
ce?

corect , amestecatura asta de blocuri mai urate si mai furmoase de casa si blocuri exista si pentru o minte inceata e greu de inteles, dar complet naturala. Economic, politic este mult mai ok decat monopolul firmelor mari. Prefer oricand acest haos cromatic reglat de cerere si oferta urateniei si aglomeratiei studiate si produse in mod politic a ANL-urilor de la Baba Novac .

rrrr
11 noiembrie 2014
......

mazare a distrus constanta pentru 100 de ani, cu ajutorul votantilor bineinteles

cici
11 noiembrie 2014
veteranul de razboi

Deocamdată ne concentrăm pe cartierele unde sunt deja mulți locuitori, pentru ca să crească procentul de drum civilizat pe care ajungi acasă Auzi limba de lemn de la fagadau.... As traduce pentru cei care nu inteleg = pe noi ne intereseaza sa iasa spaga cat mai suntem la putere, ca doar nu om fi prosti sa investim pentru viitor, ca nu se stie cat mai stam pe aici. Asa ca sa ii dea bataie cu kitsch-uri cu constructii fara noima ca avem si noi familii acasa, si o gura in plus conteaza...

nicusor
11 noiembrie 2014
mazare

Daca vii pe la mine Mazare,i-ati si niste haine si ceva de-ale gurii ca poate nu mai pleci de langa mine DAca Ponta esueaza la alegeri,eu zic sa-ti tin locul aici la parnaie ca nu se stie cu cine nimeresti in celula... Cu drag al tau prieten de betii COnstantinescu Nicusor PS i-ati niste poze cu casa ca aici au numai la demisol locuri si ceva poze cu Brazilia ca e si cam frig

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Septembrie 2014
Stire din Economie : Dramă în construcții
Pagina a fost generata in 0.9887 secunde