Franța ridică starea de urgență sanitară. Ce îi așteaptă pe francezi

200
Franța ridică starea de urgență sanitară. Ce îi așteaptă pe francezi - gettyimages11966502510-1591809091.jpg

Articole recomandate

Guvernul francez a prezentat miercuri un proiect de lege privind ridicarea stării de urgență pe 10 iulie, ce va fi urmată de o perioadă de tranziție de 4 luni în care rămân posibile restricții, informează Agerpres.


Dată fiind ameliorarea condițiilor sanitare în Franța, 'nu se justifică prelungirea stării de urgență sanitară' decise la 23 martie și prelungite deja o dată până la 10 iulie, a explicat purtătoarea de cuvânt a guvernului, Sibeth Ndiaye.


Totuși, având în vedere scenariile Consiliului științific cu privire la criză, 'virusul continuă să circule și este, așadar, necesar să fim înarmați pentru a răspunde acestei situații', motiv pentru care s-a decis o 'ieșire treptată din starea de urgență, cu o perioadă de tranziție de 4 luni', a adăugat ea.


Executivul francez va avea vineri și săptămâna viitoare consilii de apărare cu privire la condițiile sanitare, 'care ne vor permite să vedem ce se poate face în perspectiva lui 22 iunie', viitoarea etapă a relaxării restricțiilor, a mai precizat ea.


După data de 10 iulie, 'prim-ministrul va păstra posibilitatea de a reglementa deplasările și accesul la mijloacele de transport, locurile care primesc public, cum sunt discotecile, și de a decide instrumente privind adunările pe căile publice', a adăugat ea.


Potrivit bilanțului comunicat marți, numărul cazurilor grave de COVID-19 necesitând spitalizare la terapie intensivă a ajuns sub pragul de 1.000, fiind de 955, față de peste 7.000 la vârful epidemiei, la începutul lui aprilie.


Cel mai recent bilanț al deceselor în 24 de ore este de 87, dintre care 53 în spitale. Numărul total al deceselor legate de COVID-19 a ajuns în Franța la 29.296.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7979 secunde