Focar de infecție în Baba Novac. Pentru că așa vrea Armata!

11344
13
Un proiect excelent al Primăriei Constanța, acela de construire a unei străzi care să facă legătura între două cartiere aflate în plină dezvoltare, este blocat de refuzul Armatei de a pune la dispoziție o suprafață de teren, pe care nu veți găsi însă soldați la instrucție, ci gunoaie. Munți de gunoaie!

TDS. Adică "teren cu destinație specială", în proprietatea Armatei. Așa apare hașurată, pe propunerea de PUZ a Primăriei Constanța, o suprafață însemnată de teren din cartierul Anadalchioi/Baba Novac, pe care administrația locală intenționează să "deseneze" o stradă, una de altfel foarte importantă. 






 

Scriam, acum câteva zile, într-o ediție online, că, după ani în care locuitorii s-au chinuit prin noroaie, fără canalizare sau iluminat public, a răsărit soarele și în acest cartier. S-a început asfaltarea, s-a dezvoltat rețeaua de apă și canalizare, s-au tras gaze, internet, s-a făcut și lumină; așadar, sunt toate condițiile pentru un trai civilizat. În plus, Primăria Constanța vine cu o propunere foarte bună, aceea de a face conexiunea între strada Soveja și bulevardul Aurel Vlaicu, prin construirea unei noi artere rutiere: Prelungirea Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Noua stradă ar fi de o importanță extraordinară. Ar scurta timpii de acces dintr-un cartier în altul al Constanței și ar prelua un trafic generos. Însă, proiectul nu poate fi pus în practică, cel puțin pentru moment, pentru că strada ar urma să tranziteze terenul aflat în proprietatea Armatei, iar răspunsul MApN la solicitarea Primăriei Constanța a fost unul negativ!

"Este greu de determinat un orizont temporal până când Armata și-ar da OK-ul", a declarat, într-o dezbatere publică organizată, recent, la sediul primăriei, arhitecta Elena Maican, reprezentant al firmei care a elaborat PUZ-ul pentru cartierul Baba Novac. Cu alte cuvinte, proiectul de construcție al străzii și implicit al dezvoltării cartierului s-a împotmolit din cauza refuzului Armatei de a ceda terenul comunității locale.

Munți de gunoaie și garaje la blat!

Am descins, chiar ieri, în zona respectivă, și îi invit pe această cale și pe constănțenii mai reticenți, care se gândesc că acolo s-ar pune de-o nouă "manglă" imobiliară, să facă o mică excursie în regiune. S-ar putea să aibă o surpriză, deloc plăcută.

Dacă vii din Tomis Nord, în prima fază, trebuie să urci pe prelungirea străzii Tulcei, printre unitățile militare. Prin grija Primăriei Constanța, strada este asfaltată, dar trotuarele… N-ai pe unde să treci, din pricina vegetației luxuriante de pe gardurile unităților militare.

La vederea fotoreporterului "Cuget Liber", ofițerii de serviciu au sărit ca arși, uitând că jurnalistul se afla pe domeniul public și avea alte cadre în obiectiv, dar și că marea poziție strategică a Armatei poate fi lesne descoperită și de un puști de clasa I cu un simplu click pe Google Maps. Ce secrete or fi de păzit cu bălării cât statura omului și indicatoare cu "fotografiatul interzis!"…

Dar, să continuăm "excursia". Pe terenul cuprins între străzile Soveja și Voievozilor nu sunt construcții, nu sunt unități militare, nu se antrenează soldații, nu se elaborează strategii de apărare în fața invaziei inamicului. Nimic din toate acestea. În schimb, veți găsi munți de gunoaie, dar și mici grădini și garaje, în condițiile în care zona a fost curățată, în urmă cu ani buni, de clădirile ridicate fără documente. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Sau unii sunt mai șmecheri decât ceilalți și și-au păstrat un mic "cuibușor" în aer liber, taman bun pentru șprițuri?

Oare cum și-au luat respectivii indivizi autorizațiile de construcție pentru garajele respective? Și ei locuiesc tot în Constanța, se supun tot aceleiași legislații, deși sunt pe un "teren cu destinație specială".



Romi, căruțe și hoți


Așa cum era de așteptat, inevitabil, în zonă au început să "colcăie" foarte mulți romi și persoane dubioase, în căutare de resturi alimentare pentru porci, lemne de încălzit, fier de dus la centrele de valorificare sau fragmente de materiale de construcții pentru bordeiele lor.

"Nu e zi de la Dumnezeu ca prin cartier să nu treacă romi. Râcâie prin gunoaie, adună bucăți de BCA, alimentele alterate aruncate pe câmp, fiare și bucăți de lemn. Din căruțe, le curg apoi fel de fel de mizerii, trebuie să facem curățenie după ei. În plus - și acesta este cel mai mare motiv de îngrijorare -, cât trec cu căruțele prin cartier, sunt cu ochii cât cepele pe curțile noastre. Se uită ce ar putea fura și, nu de puține ori, au venit noaptea să dea lovituri", ni s-a plâns Ionuț P., un locuitor al cartierului.

Tot la stadiul de schiță

Peisajul general al Constanței este schimonosit de construcții. S-au tăiat parcuri, spații verzi, pentru a face loc betoanelor. Marile bulevarde, în special Lăpușneanu, sunt pur și simplu sufocate de clădiri, dându-se autorizații peste autorizații pentru "bulucirea" în centru. Chiar și în al 12-lea ceas, Primăria Constanța vine cu ideea de a dezvolta și cartierele mărginașe, dar tot la stadiul de schiță pe hârtie a rămas.

Ce ar însemna construirea străzii amintite? Ar aduce, în primul rând, un plus de civilizație, ar fluidiza traficul și, nu în ultimul rând, ar determina o parte din locuitorii cartierului să-și mai lase mașinile personale în garaje și să folosească transportul în comun.

Dar, până una alta, nu vrea Armata să cedeze terenul. Nu unui privat, să îmbogățească pe cineva, ci comunității locale, deci tot statului.

Pe domnii comandanți nu-i amendează nimeni?

Deși incluse în categoria "destinațiilor speciale", terenurile respective nu sunt administrate de către Cel de Sus, ci țin de unități militare. Oare ce ar împiedica Primăria Constanța să aplice legea și în cazul acestor proprietari?

Populația de rând primește amenzi pentru terenurile în proprietate lăsate de izbeliște, neîngrijite, dar în cazul munților de gunoaie de pe terenurile MApN nu se aplică aceleași reguli? De ce trebuie să sufere populația din zonă, să suporte acest veritabil focar de infecție? Chiar nu vede nimeni mizeria? Câți ani trebuie să mai treacă pentru a aduce cartierul în linia civilizației?

v v v

Invităm, și pe această cale, reprezentanții Armatei să își expună punctul de vedere în acest caz.


Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Liviu Chilian
3 noiembrie 2017
Militaratii Rromarlani, călăii vesnici ai fostului popor Roman

In 1907, călăii militarati au tras cu tunul in Noi, Romanii! Atunci s'a...distins, făcut remarkkt viitorul maresharlatan Antonevski artiletistu'. In 1907, criminalul Antonevski era măritat cu o Zsidanka. S'a răzbunat pe noi, Romanii, ca ne'am răsculat împotriva Zsidanilor muierii sale. In 1916, militaratii criminali au dat înzestrarea si aprovizionarea "armatei" in ghearele Zsidanilor Satanici(kkpIUDAlistii timpului). Rezultatul?! Țăranii-oșteni Romani au trecut Carpații in opinci si cu puști de lemn, sa se bata cu mașina de război germana! In Dobrogea, la Turtucaia, au fost măcelăriți ca in antichitate, tăiați la gât ca porcii, zeci de mii de țărani-oșteni abandonați de...strategii militarati-ofiterabiati ce au TRADAT de doua ori in primul resbel. S'au jertfit zeci de mii de țărani-oșteni in 1917, si au salvat fosta Românie. In al doilea resbel, tragedia cu iz antic provocată fostului popor Roman de către militaratii maresharlatanului, este mai cunoscuta de public, decât cea din primul resbel, militaratii Rromarlani trădând doar odată; ei aducând zsidanismul-bolșevic distrugător de Neam, pe glia românească. Militaratii Satanici Rromarlani l'au trădat si pe Ceausul paranoic si l'au ciuruit ca la...Cotu Donului. In aceste zile NEFASTE pt viitorul copiilor Romani, militaratii Satanici Rromarlani TERORIZEAZĂ din nou boborul - au predat Țara, Amerikknarilor Suboameni-Sadici cărora le bagă in buzunare miliarde de dolari pt puscoace cu care sa lupte împotriva...Rusiskkriotilor(???) Nu sunt bani pt educația si sănătatea COPIILOR, dar sunt pt a'l imbokktzi pe Rahatbiciul Satanei pe Terra, recte Jewnglishtanezii-Amerikknari! Dar, Romanii constănțeni trebuie sa mai afle despre o alta CRIMA neverosimila comisa de către militaratii Satanici - merdia a relatat ca jumătate din membrii "partidelor"(găști demențial-politicastre) sunt, ați ghicit, militarati(???) Da! DemoNcratzigania din Rromarlania, e opera demonica a militaratilor. Nebunia comisa de pesediști cu PENSIONAREA la 40 de ani a militaratilor, milițienilor, pompierilor, seKuristilor etc, si REANGAJAREA LOR pe același post, pt a încasa pensie si salariu in același timp, e, de fapt, opera militaratilor-membri pesediști! Dacă as fi merdialqaedanul ce publica acest articol-protest, i'as învață o lecție pe militaratii kustendilii ce abuzează cetățenii. As cheltui o mie de lei pe câteva Tziganci, ducandu'le sa protesteze in fata Cerkklui Militarat - sa'si ridice fustele Tzigancile, aratandu'le nerozilor-sanguinari, dosurile lor...imputzite(Bashitler dixit) si sa urle Huuooo! Bizdicii 'racului! Auzi la ei! Apărătorii Patriei! Huideoooaa!

borat
3 noiembrie 2017
hmm

Dragi tovarasi , tigani cu carute avem in tot orasul dar militia locala nu-i vede dar nici primaria. Despre drum care sa lege cele dou cartiere este o idee buna dar hai sa terminam ce am inceput si aici ma refer la podul de la Cora o legatura strategica si foarte importanta. Despre acest teren al armatei da este adevarat ca e plin de gunoaie dar cred ca pe cineva intereseaza sa mai construiasca niste blocuri si mai putin strazi. Podul de la Agigea vesnic in reparatii si nu vad presedintele CJC sa ia masuri in folosul populatiei Priviti ce se intampla la Doraly : un nou sens giratoriu se lucreaza incet se blocheaza un sens de circulatie si asa greu de circulat la orele de varf dar nimeni nu vede si nu sesizeaza primaria HAI SA TERMNAM CE AM INCEPUT SI APOI SA NE GANDIM LA NOI PROIECTE

fatalau
3 noiembrie 2017
Ce articol ...

1. Strada aia noua doar ar scurta drumul celor din zona Soveja/Anadalchioi la Maritimo si atat. Legatura intre AV si oras se face deja pe Stefanita Voda si Baba Novac. Nu ajuta cu nimic pe cei de la Energia/Compozitori, care tot pe Baba Novac vin dinspre oras sau zona de Nord. Cum bine a observat cineva, este un nou prilej pentru niste constructii si vreo 2 sensuri giratorii. 2. Gunoaiele alea au fost aruncate de soldati? Focarul ala este si efectul statutului de oras bananier al Constantei, unde vezi in trafic masini de 100000 eur alaturi de carute. Nu mai pasati Armatei jegul institutiilor si oamneilor.

Anonymous
3 noiembrie 2017
Nu v-ati dat seama ?

Armata Română in ultima vreme are alte perspective. Soldații nu au bani de echipamente si hrana iar cei care pleaca prin Afganistan stau si pupa ca "Tata" Puiu toate icoanele care le au prin buzunare in timp ce "BALAURII" de la MAPN investesc într-un proiect fotbalistic sortit esecului. Acelasi lucru s-ar putea întâmpla și la Constanta, aici "mai marii" de la apărare ar putea improviza un mini-ghiol unde sa organizeze întreceri de pescuit sau poate mai fac un teren de oina. Armata are alte preocupări decat cele specifice fisei postului si pana la urma ce conteaza pt niste amirali sau generali care au undeva la 120kg si stau in vilele de pe plaja din Faleză Nord. De ce le-ar pasa de gunoaiele din Aurel Vlaicu chiar dacă ei trebuie sa administreze terenul respectiv si sa îl curețe periodic. Încă nu v-ati dat seama stimabile domn Mihalache? Daca Nu, v-am zis eu. Respect si salutari redactiei din partea unui cititor fidel.

Anonymous
3 noiembrie 2017
Nu v-ati dat seama ?

Armata Română in ultima vreme are alte perspective. Soldații nu au bani de echipamente si hrana iar cei care pleaca prin Afganistan stau si pupa ca "Tata" Puiu toate icoanele care le au prin buzunare in timp ce "BALAURII" de la MAPN investesc într-un proiect fotbalistic sortit esecului. Acelasi lucru s-ar putea întâmpla și la Constanta, aici "mai marii" de la apărare ar putea improviza un mini-ghiol unde sa organizeze întreceri de pescuit sau poate mai fac un teren de oina ca vorba aia, avem echipa de șampions lig la Constanța. Armata Română, are alte preocupări decat cele specifice fisei postului si pana la urma ce conteaza pentru niste amirali sau generali care au undeva intre 120 si 150kg si stau in vilele de pe plaja din Faleză Nord si conduc masini de lux sau din cauza faptului că au burta prea mare pentru a șoca, au șoferi din rândul soldaților. De ce le-ar pasa acestor specimene de gunoaiele din Aurel Vlaicu, chiar dacă ei trebuie sa administreze terenul respectiv si sa îl curețe periodic. Încă nu v-ati dat seama stimabile domn Mihalache? Daca nu, v-am zis eu ! Respect si salutari redactiei din partea unui cititor fidel.

Anonymous
3 noiembrie 2017
Nu v-ati dat seama ?

Armata Română in ultima vreme are alte perspective. Soldații nu au bani de echipamente si hrana iar cei care pleaca prin Afganistan stau si pupa ca "Tata" Puiu toate icoanele care le au prin buzunare in timp ce "BALAURII" de la MAPN investesc într-un proiect fotbalistic sortit esecului. Acelasi lucru s-ar putea întâmpla și la Constanta, aici "mai marii" de la apărare ar putea improviza un mini-ghiol unde sa organizeze întreceri de pescuit sau poate mai fac un teren de oina ca vorba aia, avem echipa de șampions lig la Constanța. Armata Română, are alte preocupări decat cele specifice fisei postului si pana la urma ce conteaza pentru niste amirali sau generali care au undeva intre 120 si 150kg si stau in vilele de pe plaja din Faleză Nord si conduc masini de lux sau din cauza faptului că au burta prea mare pentru a șoca, au șoferi din rândul soldaților. De ce le-ar pasa acestor specimene de gunoaiele din Aurel Vlaicu, chiar dacă ei trebuie sa administreze terenul respectiv si sa îl curețe periodic. Încă nu v-ati dat seama stimabile domn Mihalache? Daca nu, v-am zis eu ! Respect si salutari redactiei din partea unui cititor fidel.

Nea Ilie
3 noiembrie 2017
...

Băi, prostu satului, trebuie să-ti repeți de trei ori inepțiile?

Răspuns la: Nu v-ati dat seama ?
Adăugat de : Anonymous, 3 noiembrie 2017
Armata Română in ultima vreme are alte perspective. Soldații nu au bani de echipamente si hrana iar cei care pleaca prin Afganistan stau si pupa...
m.m.
3 noiembrie 2017
impotriva civilizatiei?

Armata nu vrea sa cedeze terenul pentru strada! Atunci sa faca ceva in acest sens! De pilda, sa intretina spatiul dimprejurul unitatii care arata cel putin jalnic, sa schimbe gardul care arata ca dupa bombardament,sa opreasca manelele pe timpul verii, intrucat in acea curte misterioasa se petrece, frate! Sa-si tina cainii in unitate,pentru ca nu poti trece pe acolo din cauza jivinelor! Ce este mai interesant ca de cand sunt incoltiti in presa au inceput sa-si pazeasca jobul !pana acum credeai ca e un spatiu parasit!

Dobre
3 noiembrie 2017
Sorine, pupă mai încet că faci herpes!!!

Te-ai înrolat și tu dar în armata de pupîncuriști!!! În ultimul timp armata deranjează pe mulți .... Stai în banca ta și caută subiecte "de senzație" ... bătrâne violate, bețivi violenți, mașini parcate pe trotuar, prețuri de speculă prin piețe!!! Ăsta e nivelul tău!!!

De la cum se cade...
3 noiembrie 2017
Pt.dobre

Din păcate,un sistem care ar trebui sa fie primul la educatie si civilizatie este ultimul...Aici,până la urma,nu e vorba de Armata in sine,putea fi un Gică sau Vasilică. ..Problema a ca vorbim de democratie,de conditii de trai decente,de o instituție care doreste sa fim in rândul oamenilor normali si...se gaseste un cui al lui Pepelea,culmea care nu.si exercita decat un program de 8 ora si se pune de-a curmrzisu...Nu e bn sa fie date niste amenzi drastice care se usture buzunarul tuturor angajaților si reangajatilor din aceste unitati?Unde esti tu,Tepes,Doamne??

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1861 secunde