Flota comercială a României, acum 20 de ani. Ostatici în Yemen!

256
Flota comercială a României, acum 20 de ani. Ostatici în Yemen! - flota-1573854165.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme. 


Echipajul cargoului "Golden Virgo" se află într-o situație disperată. După ce au supraviețuit eșuării navei pe digul de apărare al orașului Mukala, marinarii români au ajuns prizonierii regimului militar din Yemen. 


Jefuiți de bagaje și de bani, hrăniți din două în două zile, supuși unor continue amenințări, ei sunt ținuți ostatici până când vor fi satisfăcute pretențiile autorităților yemenite: plata despăgubirilor pentru eventuala poluare cu combustibilul din tancurile navei. 
Din cei 18 membri ai echipajului, opt au reușit să se repatrieze, după mai multe peripeții. Asupra celor rămași s-a declanșat o adevărată teroare, drept represalii pentru "evadarea" colegilor lor. 


Elena Mihai, soția comandantului, și Camelia Stanciu, soția șefului mecanic, m-au vizitat la redacție pentru a-mi solicita sprijinul. 


"Am primit telefon de la soții noștri. Sunt disperați. Văd că nu sunt ajutați de nimeni. Le este teamă că au fost abandonați. Au aflat că, într-un caz similar, echipajul a rămas prizonier timp de doi ani. Toată speranța este la Omniasig, asigurătorul navei. Există o firmă care s-a angajat să scoată combustibilul din navă, pe bani puțini. Ar trebui ca Omniasig să ia legătura cu ea", au precizat soțiile navigatorilor. 


"Soțul nu v-a călit pentru asemenea situații?" 


Cele două femei au încercat să grăbească intervenția asigurătorului, contactându-l pe directorul cu probleme maritime, Sorin Boțocan. 
"În loc de informații clare, precise, în limita obligațiilor sale de funcționar la o firmă de asigurări, acesta s-a apucat să filozofeze pe tema riscurilor meseriei, de marinar. «Soțul nu v-a călit pentru asemenea situații, nu v-ați format psihicul pentru asemenea evenimente?»", a întrebat-o Boțocan pe soția comandantului, cu reproș în glas. 


Eliberarea navei depinde doar de Omniasig, crede echipajul. Marinarii prizonieri le-au cerut familiilor să contacteze Ministerul Transporturilor, Ministerul de Externe, Compania Interocean Services, Sindicatul Liber al Navigatorilor și mass-media pentru a exercita presiuni asupra asigurătorului. 


Dacă într-adevăr Omniasig are obligații față de nava "Golden Virgo", aceasta ar trebui să acționeze rapid, fără să filozofeze prea mult pe tema riscului vieții de marinar, fără să aștepte să fie împinsă de la spate pentru a achita polița de asigurare. Asta doar dacă este o societate de asigurări care își respectă blazonul și clienții. (2 septembrie 1996) 


Prizonieri pe propria navă 


Sindicatul Liber al Navigatorilor a primit un mesaj disperat de la bordul navei "Cristian C". Aceasta a fost arestată pentru datoriile companiei Interocean (Bon Voyage), făcute față de firma egipteană Copetrol. 


Deși firma Regal International din Pireu, care exploatează nava, și-a achitat combustibilul și apa, încă de pe 28 septembrie 1996, autoritățile portului Suez au dispus arestarea navei "Cristian C", la data de 1 octombrie 1996. 


După cum se arată în radiogramă, Autoritatea portului Suez, Vama și agentul guvernamental Ei Menia refuză aprovizionarea navei cu cele 30 tone de combustibil, necesare funcționării agregatelor de bord, cambuzei, instalațiilor sanitare, strict necesare vieții pe navă. Echipajul reclamă faptul că, prin această măsură abuzivă, se încalcă normele internaționale privind ocrotirea vieții pe mare, drepturile omului, ca și obligațiile celui ce arestează nava, privind asigurarea unei minime protecții a navigatorilor. 


Echipajul solicită sprijinul SLN pentru a contacta Ministerul de Externe al României, Ambasada României la Cairo, Ambasada Egiptului la București, ITF - Londra, toate organizațiile care îl pot ajuta în această situație limită. 
În încheiere, se arată că, în cele 13 zile de arest, starea psihică a echipajului s-a degradat și au apărut situații de îmbolnăviri. Mai mult, începând cu data de 13 octombrie, nava nu mai are nicio posibilitate de comunicare, stația radio fiind scoasă din funcțiune, la ordin. (15 octombrie 1996) 


Măsuri pentru prevenirea conflictelor de muncă 


În dorința de a preveni apariția unor conflicte de muncă la bordul navelor cu pavilion românesc, Sindicatul Liber al Navigatorilor a transmis radiograme către toate echipajele, prin intermediul cărora acestea sunt informate asupra câtorva reguli de bază în privința contractelor de muncă. 


Astfel, contractele individuale semnate de membrii echipajelor nu trebuie să contravină prevederilor contractului colectiv de muncă. Conform legilor în vigoare, orice contract individual de muncă în care se găsesc clauze ce contravin celui colectiv este nul, aspect reglementat și prin articolele 1, 15, 90, 123 și 124 din contractul colectiv de muncă. 


Echipajele au obligația de a informa dacă există situații de neconcordanță între contractele individuale și cel colectiv, pentru a se lua măsuri de eliminare a acestora. În plus, toți navigatorii au obligația de a cunoaște contractul colectiv de muncă pentru a evita conflictele de muncă. 


Pentru preîntâmpinarea unor asemenea situații neplăcute, comandanții sunt rugați să coopereze cu Sindicatul Liber al Navigatorilor, aspect reglementat și de articolul nr. 13 din contractul colectiv de muncă. (29 septembrie 1997) 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.541 secunde