Flota comercială a României, acum 20 de ani. Când SLN se ceartă cu companiile private...

225
Flota comercială a României, acum 20 de ani. Când SLN se ceartă cu companiile private... - flota-1578692018.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme. 


Scandalul declanșat de SLN, prin blocarea negocierilor cu Asociația Armatorilor din România, a intrat într-o fază avansată. După incidentul de la Ministerul Transporturilor, când managerii companiilor private au fost alungați de la concilierea cu SLN, joi, 28 septembrie 1995, s-a consumat un nou episod care înăsprește raporturile dintre patronat și sindicate. 
Conform informațiilor furnizate de reprezentanți ai shipping-ului privat care doresc să își păstreze anonimatul, SLN a reușit să producă o ruptură în rândul Asociației Armatorilor, astfel că, la reuniunea din data amintită, asociația s-a prezentat mai dezbinată decât oricând. Managerii companiilor de stat, din dispoziția Ministerului Trans­porturilor, au cedat pretențiilor sindicatului, susținând varianta salarială a acestuia. O parte dintre companiile private au propus înghețarea grilelor de salarii și indemnizații de străinătate, pentru toate categoriile de navigatori, în vreme ce restul a cerut ca măsura să fie valabilă doar pentru nebrevetați, iar brevetații să beneficieze de o mărire. 


S-ar putea ajunge la dizolvarea organizației 


Votul a demonstrat că pozițiile companiilor membre ale asociației sunt discordante, existând chiar pericolul de a se ajunge la dizolvarea organizației, creată cu multă trudă (și obstrucții din partea Puterii). Lucru dorit, probabil, de dușmanii unității patronatului din shipping. 


Amenințarea transmisă adunării prin intermediul lui Manea Ghiocel, directorul general al companiei Navrom, că SLN ar putea să recurgă la grevă, a stârnit numeroase reacții din partea privaților. Ei au afirmat că sindicatele nu pot face grevă decât pentru drepturi salariale, nu și pentru indemnizații. O asemenea acțiune revendicativă va pune în pericol acordarea, pe mai departe, a unor indemnizații superioare celei aprobate de pe vremea Guvernului Roman și va readuce în discuție problema impozitării acestora. 


Privații afirmă că ei nu pot acorda indemnizații superioare și că, în cazul amenințării cu greva, vor trece la respectarea ad litteram a hotărârii guvernamentale. Mai mult, ei susțin că, prin scandalul declanșat, SLN face jocul ministrului de Finanțe, Florin Georgescu, ministru care vrea să "bărbierească" navigatorii de indemnizația de străinătate, să o considere drept salarial, ca peste tot în lume, și să o supună impozitării. 


Privații consideră că "moliciunea" secretarului de stat Șerban Mihăilescu în fața SLN este generată de faptul că acestuia "i-a fost arătat motanul", amintindu-i-se de "afacerea SOCIB", în care ministrul "s-a lins de mierea de pe degete". (4 octombrie 1995) 


Au semnat contractul colectiv de muncă!


Aduse în pragul declanșării conflictului de muncă, nego­cierile dintre Sindicatul Liber al Navigatorilor și Asociația armatorilor din România s-au încheiat în ziua de 3 octombrie 1995. În urma ultimatumului SLN, care amenința că va trece la aplicarea legii conflictelor de muncă, reprezentanții companiilor de stat, Navrom și Romline, au semnat contractul cu sindicatul. 


La conferința de presă desfășurată, ieri, 4 octombrie 1995, liderii SLN și-au exprimat satisfacția față de reușita negocierilor, apreciind rolul pozitiv jucat de Ministerul Transporturilor în atenuarea disensiunilor. 


SLN apreciază că actualul contract respectă, în proporție de 70%, clauzele propuse de companiile private, 20% reprezintă ceea ce s-a conservat din vechiul contract, restul de 10% reprezentând o înnoire ce ține de experiența ultimilor doi ani. 
Sindicatul afirmă că, din cele 25 de firme private, doar trei nu ar fi de acord cu prevederile contractului. 


Fără teamă de intervenția Gărzii Financiare 


Referitor la nivelul salarizării și al indemnizațiilor de străinătate, s-a apreciat că nu au apărut modificări decât în privința redistribuirii pe funcții a sumelor rezultate prin reducerea cu unu-două posturi a schemei de personal, pe fiecare navă. SLN consideră că agenții economici din shipping nu au de ce se teme de o posibilă intervenție a Ministerului de Finanțe și Gărzii Financiare pentru impozitarea indemnizațiilor de străinătate, deoarece con­tractul colectiv de muncă negociat îi apără în fața legii. 


S-a anunțat că, în termen de 60 de zile, vor fi eliberate certificate internaționale, care să ateste că, la bordul navelor, echipajele sunt protejate de contracte colective de muncă. 


Totodată, sindicatul va proceda cu obiectivitate la recomandarea societăților de shipping care doresc să participe la vânzarea în rate a navelor, luând în considerație modul de res­pectare a contractului colectiv de muncă și situația financiară a companiilor. 
Semnând contractul colectiv de muncă cu companiile de stat, SLN a făcut o mișcare tactică reușită: a dezamorsat conflictul său cu patronatul, tensiunile rămânând doar în raporturile dintre arma­torii de stat și firmele private. (5 octombrie 1995) 


Protest pe cargoul "Alba" 


Cei 23 de marinari români de pe cargoul de 7.800 tdw "Alba" s-au blocat la bordul navei. Vasul e ancorat în portul israelian Haifa, de la începutul lunii septembrie 1997. 


Echipajul protestează astfel pentru că nu și-a primit salariile din luna aprilie, data începerii voiajului. Cargoul aparține armatorului privat Alba Shipping și a fost închiriat Agenției Navlomar până pe 17 septembrie, când s-a reziliat contractul de bare-boat. 


Nava "Alba" este ipotecată la Bancorex, în contul unor datorii ale armatorului la această bancă. Pe fondul falimentului companiei Alba Shipping, protestul echipajului de pe "Alba" s-a radicalizat după data de 17 septembrie, prin interzicerea accesului la bord al autorităților israeliene și sechestrarea încărcăturii. 


Viorel Covrig, directorul general al Navlomar, a declarat că șeful agenției din Pireu, Virgil Drăgan, și un reprezentant al Bancorex s-au deplasat în Israel pentru soluționarea conflictului. (29 octombrie 1997) 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 10 Ianuarie 2020
Stire din Actual : Mai puține nave pierdute, în 2019
Pagina a fost generata in 0.254 secunde