Flota comercială a României, acum 20 de ani. Aventuri pe cargoul "Călărași" (VIII)

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. Prezentăm, în ediția de astăzi, cel de-al optulea episod al serialului dedicat odiseei cargoului "Călărași", o poveste din 1996. 

Captivi sub ape 

"Călărași" era jumătate sub apă. De pe punțile sale, începuseră să cadă fiarele. Gheorghe Anastase era încă pe navă. I se zărea silueta, combinezonul albastru pe care îl purta. Era la primul său voiaj. Fusese ofițer la ecluza Canalului Dunărea - Marea Neagră, la Cernavodă. 

"Uite-l că moare ca prostul! Dacă se duce nava la fund, îl trage și nu mai iese", și-a spus Istrate. 

Mai târziu, când au ajuns în siguranță, Anastase le-a povestit colegilor peripețiile prin care a trecut. I-a fost frică să sară în apă pentru că zburau fiarele pe lângă el. Dacă îl lovea unul, era terminat. A așteptat momentul prielnic. Nava se scufunda lent, pe măsură ce aerul ieșea din ea. Norocul său a fost că barca din tribord s-a rupt din sârme, probabil în urma loviturii unui val mai puternic. Pur și simplu a zburat în apă, lângă navă. 

Anastase a prins momentul potrivit și a plonjat în valuri, de la o înălțime de câțiva metri. A urcat rapid în barcă, înainte ca nava să se cufunde și să îl tragă la fund, odată cu ea. După puțin timp, barca s-a scufundat. Era spartă. Ofițerul a sărit în apă și s-a îndreptat spre pluta care fusese în tribord și se eliberase. La bordul ei se afla telegrafistul. A început să înoate spre ambarcațiune, dar stihia o purta mult prea repede pentru puterile sale. Când credea că a ajuns-o din urmă, valul o sălta, aruncând-o cu șapte-opt metri mai departe. 

Telegrafistul a găsit vâslele, care erau niște bețișoare. Luptându-se cu munții de apă, încerca din răsputeri să țină pluta pe loc. Omul din apă era obosit. Abia mai putea să dea din mâini și din picioare. Salvarea a venit din adâncuri. În timp ce înota, a zărit plutind între ape saula plutei. S-a lăsat la fund și a prins-o. Așa a reușit să ajungă la ea și să se salveze. 

Erau doar doi oameni pe plută. Stăteau lejer în comparație cu cei 12 de pe cealaltă ambarcațiune. Pentru a se apăra de ploaie, au tras fermoarul prelatei. Chiar în acel moment, un val a răsturnat ambarcațiunea cu fundul în sus. Apa a început să pătrundă în compartiment și pe cei doi marinari i-a cuprins spaima de moarte. Erau captivi. 

S-au repezit să desfacă fermoarul, dar erau prea agitați ca să reușească din prima încercare. Când și-au dat seama că au o rezervă de aer deasupra capului, s-au mai calmat. Ceva mai lucizi, au reușit să tragă fermoarul, să iasă afară și să urce pe fundul plutei. Vântul era prea puternic și orice tentativă de a o întoarce în poziția normală era sortită eșecului. 

Dispăruți în adâncuri 

În cealaltă plută, deși stăteau în apă, oamenii o duceau mai bine decât restul sinistraților. Nu aveau cum să scoată apa din ambarcațiune, dar prelata trasă deasupra lor îi apăra de ploaie și de vânt. Din precauție, nu o legaseră, astfel că, la nevoie, puteau ieși rapid. 

Valurile i-au acoperit în două rânduri și i-au tras la fund. Marinarii au crezut că le-a sunat ceasul, dar pluta a ieșit la suprafață de fiecare dată.

Nava parcă atâta așteptase, să vadă și ultimul om la apă. La foarte scurt timp, pupa a început să se ridice vertiginos și a ajuns la un unghi de 45 de grade. Luminile erau aprinse, pentru că cele două motoare auxiliare rămăseseră în funcțiune. De jur împrejurul cargoului, marea era împânzită de saci cu făină. 

Șeful mecanic a apucat să vadă că ceasul arăta ora 10.30 când "Călărași" a dispărut, pentru totdeauna, în adâncuri. Ultima sa poziție, consemnată ulterior în rapoartele despre accident, a fost: 31 grade și 39 minute latitudine sudică, 39 grade și 42 minute longitudine estică. Se afla la 10 mile travers de portul St. Johns. 

La 5 mile mai la sud, la 80 metri sub apă, se aflau cargoul "Cordigliera" și întregul său echipaj. Nava de 16.525 tdw, construită în 1979 și înregistrată sub pavilion Panama, avusese o încărcătură mixtă, ce includea blocuri de granit. Pe 14 noiembrie 1996, prinsă în menghina vânturilor năprasnice și a valurilor gigantice, s-a rupt în două. Toți cei 30 de marinari indieni și sud-africani din echipaj au fost uciși în catastrofă sau au dispărut. 

După scufundarea navei "Călărași", sacii s-au împrăștiat foarte repede. Valurile îi aruncau, transformându-i în arme mortale. Atunci s-a înecat timonierul Ion Medeleanu. 

Secundul înotase un moment prin preajmă și îl ajutase să iasă dintre saci. Apoi cei doi au fost despărțiți. Înotul în acele condiții era extrem de periculos, deoarece sacii erau aruncați de valuri dintr-o parte într-alta. Timonierul a fost văzut ultima oară printre ei, purtând o vestă de salvare. 

Salvatorii din aer

Secundul Iulian Dache și alți doi inși se urcaseră pe o pereche de bocaporți. Aceștia sunt niște dulapi mari, din lemn, care se pun între magaziile navei. Își făcuseră o plută din ei, legându-i cu o saulă. Ceva mai departe, un timonier își petrecuse peste mijloc un colac și se ținea de un bocaport, dar un val a venit și l-a lăsat fără mijloacele de salvare. Cu ceva efort, a reușit să recâștige colacul. 

Spre norocul naufragiaților, apa era călduță. Vântul era, însă, extrem de puternic. Nu se putea sta cu fața în bătaia lui, din cauza picăturilor de ploaie, care izbeau cu forța alicelor. Oamenii erau de patru ore pe valuri. Dintre toți, cel mai rău arăta bucătarul. Era vânăt. Dacă n-ar fi fost salvați la timp, el ar fi murit primul. 

Se întunecase. În jur nu se mai vedea nimic. Din când în când, printre norii plumburii, ce goneau pe aripile furtunii, străbătea o rază de lumină și atunci se putea zări coasta. 

Cele două elicopterele au apărut ca niște păsări născute dintr-o asemenea străfulgerare și creșteau pe măsură ce se apropiau de locul sinistrului. La sosirea lor, cei 12 de pe pluta de salvare au scos capetele de sub prelată și au început să urle de bucurie. Unul dintre aparatele de zbor s-a oprit deasupra lor și a lansat un cablu de ridicare. Avea la capăt un garou pe care trebuia să-l petreci peste cap și umeri, până sub brațe. 

Ofițerul mecanic II s-a repezit primul și s-a agățat de cablu, dar tocmai atunci a venit un val de 18 metri și l-a acoperit. A început să înghită apă. Fiind în pericol să se înece, a dat drumul cablului și a ieșit la suprafață. Cei din elicopter și-au dat seama ce se întâmplă jos și au trimis un salvator echipat în costum de scafandru. Când a ajuns pe plută, individul a început să vorbească cu marinarii români și să le cerceteze fețele. A organizat ridicarea în așa fel încât cei mai afectați, care arătau mai palizi la chip, au fost ridicați primii. I-a însoțit pe toți 12 până sus, folosind cele două garouri ale cablului. 

Ultimul salvat de pe plută a fost Iulian Istrate. Marinarii de pe bocaporți și de pe a doua plută fuseseră recuperați mai înainte. 

(Va urma)