Florin Cîțu, după decizia privind majorarea pensiilor: România nu-şi permite nici în 2021 acest lucru
Articole de la același autor
DOLIU LA UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA. „Ai plecat prea devreme, suflet bun!”
21 Noiembrie 2020
Criză de paturi pentru bolnavii cu Covid, în timp ce spaţii sanitare au rămas în uitare
23 Noiembrie 2020
Medicii constănţeni au realizat o cardiostimulare la un pacient cu Covid-19. „I s-a oprit inima de vreo 3-4 ori”
07 Decembrie 2020
Aparat de ultimă generație donat Spitalului Județean Constanța de Histria Shipmanagement şi Sindicatul Liber al Navigatorilor
27 Noiembrie 2020
România nu și-a permis anul trecut creșterea pensiilor cu 40%, nu-și permite nici acum, a declarat miercuri premierul Florin Cîțu, după decizia CCR, potrivit Digi24.
"România nu şi-a permis anul trecut. Nu-şi permite nici în 2021 acest lucru. În acest moment, legea merge la promulgare pentru domnul preşedinte, care are două variante: să trimită la reexaminare în Parlamentul României sau să o promulge. Vom vedea care va fi varianta. Eu vă spun că noi avem deja - acest Guvern - un precedent şi coaliţia şi-a asumat un calendar de creştere a pensiilor. Vom creşte pensiile, dar pe calendarul pe care noi ni l-am asumat. Aceasta este varianta pe care mergem noi. Este o creștere a punctului de pensie în condițiile economice actuale. Anul trecut nu au fost multe țări care au crescut pensiile. Eforturile de anul trecut au fost mari, creșterile de anul trecut se susțin și anul acesta. Pentru anul viitor există o ordonanță în vigoare cu cât să crească pensiile. Pensiile au crescut și anul trecut cu 14%, vor crește și în 2021", a spus Cîțu.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021