Florin Cîţu: Credincioşii o să poată participa la Slujba de Înviere, cu condiţia respectării regulilor sanitare
Articole recomandate
Domeniul în care e mare nevoie de angajați. „Cu cât ajungi mai sus și salariul probabil va fi mai sus”
19 Aprilie 2024
Consumatorii din localitățile Lazu, Agigea și Eforie Nord rămân 36 de ore fără apă rece
19 Aprilie 2024
A început distribuirea tichetelor de Paște. Cine le va primi
19 Aprilie 2024
Sfaturi de top pentru a vă gestiona și a vă îmbunătăți finanțele
19 Aprilie 2024
SE DESCHIDE SEZONUL ESTIVAL! Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu, prezente la eveniment
19 Aprilie 2024
Premierul Florin Cîţu a afirmat după discuţiile purtate cu reprezentanţii cultelor religioase, că soluţia spre care se îndreaptă autorităţile este adaptarea intervalului orar al restricţiilor de circulaţie astfel încât credincioşii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, cu condiţia respectării regulilor de siguranţa sanitară.
"Am avut astăzi o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanţii cultelor religioase din România. Am discutat soluţii pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte să o facă în condiţii de siguranţă sanitară. Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanţilor fiecăruia dintre culte în ceea ce priveşte stabilirea unor derogări de la restricţiile actuale de circulaţie pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători. Soluţia spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricţiilor de circulaţie, astfel încât credincioşii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiţia respectării regulilor de siguranţă sanitară", a scris Cîţu, pe Facebook.
Premierul a precizat că a făcut apel la reprezentanţii cultelor religioase să susţină în rândul credincioşilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.
"Discuţia de astăzi mi-a confirmat că există deplină înţelegere din partea tuturor privind prioritatea perioadei actuale: sănătatea populaţiei. Colaborarea şi comunicarea reprezintă calea cea mai bună pentru respectarea libertăţii religioase, chiar şi în condiţiile epidemiologice actuale. În acelaşi timp, am făcut apel la reprezentanţii cultelor religioase să susţină în rândul credincioşilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinarea rapidă a unui segment cât mai mare de populaţie ne va ajuta să depăşim cât mai curând pandemia şi cu cât mai puţini români afectaţi de virus", a completat prim-ministrul.
Potrivit acestuia, discuţiile au vizat şi modificările care ar urma să fie aduse regulilor actuale de înmormântare a persoanelor care au murit din cauza infectării cu SARS-CoV-2.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 25 Martie 2021
Joi, 25 Martie 2021
Joi, 25 Martie 2021
Joi, 25 Martie 2021
Joi, 25 Martie 2021
Joi, 25 Martie 2021
Joi, 25 Martie 2021
Joi, 25 Martie 2021
Joi, 25 Martie 2021
Joi, 25 Martie 2021
Joi, 25 Martie 2021
Joi, 25 Martie 2021