Femeile cu cancer, consiliate şi înfrumuseţate de o echipă cu suflet

2408
Femeile cu cancer, consiliate şi înfrumuseţate de o echipă cu suflet - femeie-1607503368.jpg

Articole de la același autor

O echipă formată din specialişti în înfrumuseţare, stilişti, medici şi nu numai au decis să le dea o şansă la frumuseţe acelor femei, greu încercate de soartă, care suferă de cancer.

Chiar dacă ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, iniţiatoarea acestui proiect cu suflet, Sibel Cristea, nu le-a uitat nici anul acesta pe acele doamne şi domnişoare ce au luptat cu mult curaj împotriva acestei boli crunte, care face, an de an, mii de victime.

Astfel, ea a închegat, rapid, o echipă, pe care a numit-o S.O.S 2020 (Sprijin - Obiectiv - Stil) şi, împreună, cu membrii acesteia a sărit în sprijinul reprezentantelor sexului frumos. De fapt, trebuie să precizăm că, anul acesta, evenimentul se află la cea de-a IV-a ediţie.

„Suntem, iar, aici pentru voi, femeile”, afirmă Sibel, zâmbind încrezător, că în acest proiect a reuşit să coopteze specialişti de renume din industria frumuseţii şi a medicinei. Dintre aceştia o amintim pe Giulia Toc, specialist în micropigmentare, care a declarat că le va înfrumuseţa pe toate bolnavele care vor apela la ajutorul ei. Pentru că în multe situaţii, după o experienţă traumatizantă, este nevoie şi de sfatul unui psiholog, care să le ajute să le redea încrederea în sine, psihologul Irina Crăciuneanu va fi umărul pe care toate aceste femei îşi vor putea spune durerea.

„Îmi doresc să le fac să înțeleagă cum un gest mic, poate banal pentru unii, acesta de înfrumuseţare, le poate schimba felul cum se percep”, a precizat specialistul.

Ea a adăugat că cel mai frumos lucru, ca și psiholog, este să asiste la „înflorirea” persoanei din faţa ei. Pentru a putea „înflori”, cum spune psihologul, este nevoie şi de un machiaj frumos, iar de acesta se va ocupa make-up artist-ul Filis Rachif, cu o vastă experienţă în domeniu, care ştie cum să facă minuni cu faţa unei femei.

„Aceste doamne sunt frumoase şi înainte şi după schimbarea majoră de look, dar să nu ai sprâncene sau gene, ştiu că are un efect maxim asupra încrederii de sine. După ce că lor le este greu oricum, doamnele acestea mai trebuie să facă faţă şi răutăţii celor din jur, privirilor care judecă”, a subliniat ea.

Flori şi speranţă la viaţă

Cum spuneam, proiectul S.O.S. Sprijin-Obiectiv-Stil are rolul de a face o schimbare, la fel de majoră, precum a făcut-o cancerul asupra vieţilor acestor femei. Din nefericire, femeile care au trecut prin experienţa dură a cancerului şi-au pierdut şi podoaba capilară, iar aici va interveni Kristian Braşoveanu.

„Îmi voi face întotdeauna loc în agendă pentru caritate, iar acest proiect mi-a oferit ocazia perfectă. Le voi putea aduce acestor femei un nou look, nu doar prin schimbări de coafură, ci şi prin restilizarea perucilor. În plus, le voi acorda o mulţime de cadouri, dintre produsele mele VIP, mai ales că acest proiect este o provocare din punct de vedere emoţional”, a declarat acesta.

În proiectul amintit a intrat şi dr. Fildis Mrini, care a precizat că este o onoare pentru ea să îşi ofere serviciile şi produsele femeilor cu cancer. Pentru că o femeie frumoasă şi puternică are nevoie şi de o ţinută pe măsură, de aceasta s-a ocupat Ina-Ela Ismail, care le oferă tuturor femeilor care participă, îmbrăcăminte pe măsura lor. Şi pentru că o floare face mereu femeile să zâmbească, Adina Mădălina florist & decor flori, le va aduce această bucurie. „Ştim că nimic nu poate atrage atenţia

într-un mod pozitiv, precum un buchet de flori, iar unul creat special pentru aceste femei, nu poate fi decât un mesaj clar pentru un nou început. Buchetul va fi decorat, în special, cu flori roz, care este culoarea internaţională a cancerului de sân”, a adăugat aceasta.

Precizăm că toate schimbările vor fi imortalizate într-o şedinţă foto profesională, finalizată cu un album foto asigurate de Isabela Covalciuc.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5002 secunde