Femei de serviciu și administratori angajați "la negru". Asociațiile de locatari nu respectă Codul Muncii

501

Articole de la același autor

Luna trecută, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a continuat activitatea de control și verificare a societăților comerciale care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța. 


De data aceasta, asociațiile de locatari ocupă un loc fruntaș în ceea ce privește angajările "la negru". "Având în vedere numeroasele sancțiuni aplicate ca urmare a constatării încălcării prevederilor codului muncii în cadrul asociațiilor de proprietari, atragem atenția acestora că încadrarea în muncă a femeilor de serviciu și a administratorilor - persoane fizice se face doar în baza unor contracte individuale de muncă", a declarat șeful ITM, Eugen Bola.


Serviciul de Control Relații de Muncă al ITM a verificat în luna februarie 344 de agenți economici, din care 43 au fost sancționați. În același timp, au fost aplicate un număr de 52 de sancțiuni contravenționale, din care 42 au fost amenzi în valoare de 360.000 lei, și zece avertismente. 


De asemenea, s-au dispus un număr de 483 de măsuri cu termen de remediere a neconformităților și au fost depistați 24 de angajatori care practicau munca nedeclarată, cu un număr de 50 de persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă sau pentru care contractul individual de muncă nu era transmis în Revisal. 


Neconformitățile depistate fac referire la nerespectarea prevederilor legale privind evidența orelor de lucru prestate de salariați, încălcarea prevederilor legale referitoare la încheierea în forma scrisă și transmiterea în REVISAL a contractului individual de muncă, dar și nerespectarea prevederilor privind acordarea drepturilor salariale restante și încălcarea prevederilor legale privind munca suplimentară și munca de noapte. 


Și Corpul de Control Securitate și Sănătate în Muncă a verificat luna trecută un număr de 216 angajatori, în cazul cărora s-au dispus un număr de 460 măsuri de remediere a neconformităților constatate și s-au aplicat sancțiuni și amenzi contravenționale în valoare de 79.500 lei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5251 secunde