X
X
Mai multe ştiri online:

Fără angajați "la negru"! ITM continuă controalele pe litoral

Ştire online publicată Marţi, 07 Iulie 2020. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Sursa foto: Axa
Fără angajați
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța va desfășura, până la data de 1 septembrie, Campania Națională privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea respectării prevederilor legale în unitățile care desfășoară activitate pe litoralul Mării Negre. Până acum, a precizat șeful ITM, Eugen Bola, inspectorii din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă au verificat 57 de angajatori și au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 221.500. În același timp, ei au depistat 11 persoane fără forme legale de angajare.

De asemenea, pe parcursul lunii iunie, au mai fost verificați 312 agenți economici la care s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 533.500 lei. Totodată, au fost dispuse 336 măsuri cu termen de remediere pentru neconformitățile constatate și au fost identificate 20 de persoane care prestau muncă nedeclarată, motiv pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 400.000 lei. Deficiențele constatate se referă la neplata salariului la data negociată în contractul de muncă, neevidențierea orelor de muncă prestate de salariați, dar și încălcarea prevederilor legale privind munca suplimentară.

Referitor la activitatea de control privind securitatea și sănătatea în muncă, luna trecută, inspectorii au efectuat 252 controale, în urma cărora s-au constatat 466 de neconformități, motiv pentru care s-au dispus alte 466 măsuri de remediere. În total, s-au aplicat 466 de sancțiuni, din care 451 avertismente și 15 amenzi contravenționale, în valoare totală de 59.500 lei.



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.4388 secunde