Expoziții și conferințe internaționale, la Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

529
Expoziții și conferințe internaționale, la Academia Navală

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, Academia Navală "Mircea cel Bătrân" găzduiește mai multe evenimente importante. 


Astfel, constănțenii vor putea participa la cea de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale "Sea-Conf", la dezbaterile din cadrul proiectului "Mentoress", dar și la expoziția de tehnică navală și de echipamente didactice pentru învățământul de marină "Sailing to the future". Menționăm că aceasta este organizată în premieră, anul acesta. 
Expoziția "Sailing to the future" va aduce laolaltă 25 de producători, importatori și distribuitori de echipamente navale, echipamente și instrumente de navigație, furnizori de educație și învățământ mediu și superior de marină etc. Aceasta este amenajată pe platoul mare din incinta academiei și va fi deschisă publicului, astăzi, între orele 12.00 - 18.00, dar și sâmbătă, 18 mai, între orele 10.00 - 16.00. 


Conferința Internațională "Sea-Conf" se desfășoară, astăzi și mâine, și reunește, anul acesta, 150 de participanți, specialiști în diferite domenii de activitate. Obiectivul principal al conferinței este de a aduce laolaltă specialiști din industria navală, cercetători, reprezentanți de seamă ai mediului academic. 


Cel de-al treilea eveniment, proiectul "Mentoress", este găzduit de către academie până la data de 18 mai. Acesta urmărește modernizarea învățământului superior din Europa dintr-o perspectivă multiplă prioritară, prin creșterea ratei de ocupare a forței de muncă și menținerea profesioniștilor de gen feminin din domeniul maritim, ofițeri sau manageri din industria maritimă, pentru a reduce decalajul dintre personalul feminin și cel masculin din industria navală, forțele navale sau alte categorii de beneficiari, în ansamblu. 


Potrivit reprezentanților instituției de învățământ superior, proiectul este realizat în parteneriat cu Universitatea Maritimă "Piri Reis" din Istanbul (Turcia), Academia Navală a Bulgariei din Varna și Academia Navală a Poloniei din Gdynia. Acesta are ca scop implementarea unor noi programe și elaborarea unor lucrări de cercetare în domeniul managementului diversității și al problematicii de gen. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5578 secunde