Există cazuri similare cu cel al Tezaurului BNR evacuat la Moscova? (II)

Într-un discurs susținut la Simpozionul de istorie și civilizație bancară, guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a arătat că există cazuri similare cu cel al tezaurului României, evacuat la Moscova. Vorbitorul a prezentat mai multe cazuri în care tezaure naționale din diferite țări europene au fost evacuate în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. 

Aurul balticilor 

Țările baltice au păstrat rezerva de aur în Marea Britanie. În iulie 1940, după ocuparea acestora de către URSS, Marea Britanie a blocat aurul. În ianuarie 1968, s-a încheiat un acord între Marea Britanie și URSS, prin care sovieticii renunțau la aurul balticilor, iar englezii la pretențiile legate de naționalizarea bunurilor cetățenilor britanici din Rusia sovietică.

În 1992 și 1993, Marea Britanie a acordat Țărilor Baltice compensații în valoare de 90 milioane lire sterline, în contul aurului pierdut. 

Aurul Cehoslovaciei 

După ocuparea Cehoslovaciei, germanii i-au obligat pe funcționarii Băncii Centrale să emită două ordine de transfer. Unul era către Banca Reglementelor Internaționale (BRI) și cerea transferul a 21 tone aur din contul Cehoslovaciei la BRI (aur care era păstrat la Banca Angliei) către contul Băncii Reichului de la BRI. Al doilea cerea transferul a 27 tone aur, deținut de Banca Cehoslovaciei la Banca Angliei, către contul BRI aflat la Banca Angliei. 

Primul ordin a fost pus în practică, însă cel de al doilea nu, căci guvernul britanic blocase depozitele Cehoslovaciei după ocuparea acestei țări de către Germania. Primul ordin a fost executat considerându-se că era o tranzacție în interiorul BRI. 

După război, Cehoslovacia a cerut restituirea acestui aur. A primit doar șase tone, restul aurului fiind blocat de Londra și Washington, motivându-se că Cehoslovacia nu rezolvase pretențiile cetățenilor britanici și americani ale căror proprietăți fuseseră confiscate de către regimul comunist. Au urmat ani lungi de negocieri, problema fiind rezolvată abia în 1981, când Cehoslovacia a achitat despăgubirile cerute și a primit în schimb aurul rămas. 

Aurul albanez 

Începând cu anul 1925, Albania a păstrat un stoc de aur monetar la Roma. În 1943, după ce Italia a încheiat armistițiul cu Aliații, germanii au capturat acest stoc de aur. Comisia Tripartită constituită pentru returnarea aurului monetar a decis după război să blocheze restituirea stocului de aur către Albania, stoc evaluat la 6,5 milioane de lire sterline, în baza obiecțiilor formulate de către două state membre: SUA și Marea Britanie. 

Americanii s-au opus pentru că Albania nu accepta să plătească despăgubiri pentru bunurile cetățenilor americani confiscate de către regimul comunist. Marea Britanie acuza Albania că era vinovată de scufundarea, în octombrie 1946, a două nave britanice care loviseră mine în largul coastelor albaneze, incident care dusese la moartea a 44 de marinari englezi. După căderea regimului comunist din Albania, diferendul a fost rezolvat definitiv în 1996. 

Aurul polonez 

În urmă cu câțiva ani, tot în această sală, regretatul istoric polonez Wojciech Rojek, de la Universitatea Jagellonă din Cracovia, autor al unei monografii despre soarta aurului polonez în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, a prezentat pe larg odiseea tezaurului băncii centrale a Poloniei. 

La izbucnirea războiului, în mare grabă, rezerva de aur a Bank Polski, răspândită în mai multe locuri, a fost strânsă și îndreptată către România. În ciuda presiunilor Germaniei, guvernul român a permis evacuarea celei mai mari părți a acestei rezerve: un tren a preluat-o de la granița de nord româno-poloneză și a transportat-o la Constanța, unde a fost încărcată pe un vas, cu care a pornit spre Turcia. A călătorit mai departe cu trenul, până în Liban, unde a fost încărcată pe crucișătorul francez "Emile Bertin" și pe alte două contratorpiloare. Cu mult noroc, toate cele trei nave au ajuns în portul francez Toulon, iar de acolo, la agenția din Nevers a Băncii Franței. 

Înaintarea rapidă a trupelor germane pe teritoriul Franței a impus o nouă evacuare. La 18 iunie, cu o altă navă, aurul polonez a fost transportat în Africa, la Dakar, de unde a ajuns în fortul Kayes. Cum acesta se afla sub autoritatea guvernului de la Vichy, iar polonezii din exil erau aliații Londrei, sub presiunile Germaniei, polonezilor li s-a interzis accesul la acest aur. În plus, guvernul de la Vichy, "descoperind" că datoria Poloniei față de Franța (este vorba de împrumuturile acordate anterior) era mai mare decât valoarea aurului, le-a refuzat cererile. Polonezii au dat în judecată guvernul de la Vichy la Curtea Federală din New York, care a dat o sentință prin care aurul Franței aflat în depozit în SUA era pus sub sechestru. 

După debarcarea Aliaților în Africa, aurul polonez a fost recuperat și a plecat către Marea Britanie, Canada și SUA. La sfârșitul războiului, deși în Polonia se instaurase un guvern comunist, după negocieri care au durat câțiva ani (britanicii, de exemplu, cereau plata cheltuielilor făcute de ei pentru înzestrarea unităților militare poloneze), aurul polonez s-a întors acasă. 

Tot în 1947, s-au întors de la București și cele trei tone de aur rămase în subsolurile Băncii Naționale a României, deoarece au ajuns în România mai târziu, odată cu exilul polonez, și nu au mai fost scoase din țară din cauza presiunilor formidabile exercitate de Germania. Acest aur, împreună cu Tezaurul BNR, a fost adăpostit la Tismana, din 1944 până la începutul lui 1947. Trebuie să precizăm că Banca Națională a României nu a cerut nicio sumă de bani pentru păstrarea acestui aur atâția ani. 

Aurul spaniol 

Un caz aparte îl reprezintă aurul spaniol. În 1936, timpul în războiului civil, fără să aibă acordul Parlamentului, ministrul spaniol de Finanțe a hotărât trimiterea rezervei de aur a țării la Moscova. 

Operațiunea a fost supervizată de generalul KGB Orlov. Acesta a arătat în cartea sa de memorii că, la numărarea lăzilor, în momentul îmbarcării pentru a fi transportate în URSS, s-a consemnat în procesul-verbal un număr de 7.800 lăzi, când în realitate erau 7.900. Oricum, Stalin ordonase să nu se elibereze niciun fel de document privind preluarea tezaurului. Aurul a fost considerat plată pentru ajutorul internaționalist acordat guvernului republican de stânga în lupta cu trupele lui Franco. Astăzi, Spania nu mai emite niciun fel de pretenții asupra aurului respectiv. 

XXX 

Prezentarea istoriilor anterioare ne arată că, în toate aceste cazuri, mai puțin în cazul aurului spaniol, a fost vorba de rezerve de aur capturate sau evacuate în vreme de război. Oricâte diferende ar fi existat între deținătorul aurului la un moment dat și cel căruia îi aparținea de drept, ele au fost rezolvate prin negocieri și măcar printr-o despăgubire. 

Tezaurul BNR rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetar este încredințată cu documente valide din punct de vedere internațional (cum se spune de obicei, cu "acte în regulă") și cu toate garanțiile depozitarului că va fi returnată oricând la cererea proprietarului, pentru ca ulterior, aceste obligații asumate conform tuturor normelor și cutumelor internaționale să nu mai fie respectate.