Europol anticipează formarea pieței de vaccinuri false odată cu descoperirea vaccinului împotriva COVID-19

Luni, 18 Mai 2020
123
Oficiul european de poliție, Europol, estimează că o viitoare descoperire a unui vaccin împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 va conduce la formarea unei piețe de copii false ale unui asemenea vaccin, a semnalat luni șefa acestei instituții, Catherine de Bolle, conform Agerpres.


Adresându-se Comisiei pentru Libertăți Civile din Parlamentul European, ea a spus că ''vânzarea de produse frauduloase și sub standard este în expansiune în economia pandemiei'' prin intermediul internetului, atât prin canalele obișnuite de vânzare cât și prin așa-numitul ''dark web''. ''Estimăm că atunci când va exista un vaccin (împotriva COVID-19), delincvenții vor folosi această oportunitate pentru a vinde vaccinuri false'', potrivit lui Catherine de Bolle.


Ea a menționat că a fost observată o creștere a ofertei de produse medicale contrafăcute nu doar în cazul medicamentelor folosite pentru tratarea noului coronavirus, cât și în cazul unor produse cum ar fi combinezoanele de protecție ori testele de depistare a COVID-19.


''Suspectăm că majoritatea produselor farmaceutice și substanțelor active vândute în UE au originea în India și China. Ambele țări au o industrie chimică farmaceutică semnificativă, atât licită cât și ilicită'', subliniază Catherine de Bolle. Ea a menționat în acest context că, în urma unei discuții prin videoconferință cu autoritățile chineze, s-a convenit o creștere a cooperării între UE și China pentru a combate acest tip de fraudă.


Cât despre alte tipuri de infracțiuni a căror evoluție a fost influențată de pandemie, șefa Europol a semnalat o scădere a furturilor din locuințe, crescând în schimb furturile de echipamente și produse medicale.


Un fenomen nou îl reprezintă înșelătoriile comise de indivizi care pretind a fi echipe de dezinfecție pentru locuințe, ținta lor predilectă fiind persoanele vârstnice.


Catherine de Bolle mai semnalează că și mediul online a cunoscut în timpul acestei pandemii o creștere a infracționalității, ea menționând aici mai ales cazurile de 'phishing' (furt de identitate) și distribuirea de programe malware prin intermediul aplicațiilor pentru videoconferințe.


Pagina a fost generata in 0.1373 secunde