Este nevoie de sânge! Dr. Alina Dobrotă: „De 20 de ani îmi doresc un sediu nou”

Joi, 25 Noiembrie 2021, 00:00
632
1
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța reprezintă, în cazul multora dintre bolnavii aflați pe patul de spital, colacul lor salvator, întrucât fără pungile de sânge pe care le primesc de aici, viața lor s-ar afla în pericol de moarte. Înainte de toate, însă, pentru ca bieții suferinzi să primească acel lichid vital, sângele, este nevoie ca alți semeni de-ai lor să fie de acord să doneze, chiar și un strop.

Lună de lună, cadrele medicale din cadrul centrului din municipiul Constanța organizează numeroase acțiuni și campanii prin intermediul cărora încearcă să atragă cât mai multă lume. Mai mult decât atât, angajații au renunțat la ultima sâmbătă din lună și vin la muncă, tot pentru a veni în sprijinul pacienților.

„Avem nevoie de donatori de sânge zilnic şi îi invităm să doneze inclusiv sâmbăta aceasta, pe 27 noiembrie, precum şi luni, 29 noiembrie. Nu îi chemăm pentru că suntem în criză de sânge, ci pentru a pregăti toate produsele de sânge care au valabilitate de timp de numai câteva zile. Înainte de toate, pentru ca pacienţii să îşi primească tratamentele, este nevoie ca şi oamenii să vină să doneze. Dacă avem tot ce ne trebuie? Cine îşi asumă să spună că are de toate şi că nu duce lipsă de nimic, în oricare centru din țară, ar minţi, pentru că într-o oră se poate consuma tot. În prezent, nu avem deficit pe vreo grupă sanguină, dar este nevoie zilnic de circa 60-70 de persoane. Așadar, rugăm oamenii să se prezinte la centru şi să doneze, pentru că fiecare are o responsabilitate față de semenii săi. Din păcate, solicitările sunt mari și există o lipsă completă de predictibilitate din partea spitalelor, pe componentele sanguine mai sensibile. Ca urmare, luni, 29 noiembrie, avem nevoie, în primul rând, de persoane care au mai donat, ca să putem prepara acele trombocite, care au valabilitate cinci zile. Aceste trombocite sunt, în special, destinate pacienţilor cu boli hematologice şi oncologice”, a precizat medicul şef al CRTS, dr. Alina Mirella Dobrotă.

Pe lângă sângele de care este nevoie tot timpul, a subliniat dr. Dobrotă, o altă problemă ar fi cea a spaţiului în care CRTS îşi desfăşoară activitatea. „Avem nevoie de un spaţiu nou, care să fie la nivelul calităţii activităţii pe care o desfăşurăm. Sediul actual este, cred, din 1969. Spaţiul este prea mic şi nu există nici o posibilitate de extindere, de dezvoltare pentru activităţi medicale şi în aceste condiţii ne gândim la ce perspective avem. Eu, de exemplu, de 20 de ani îmi doresc un sediu nou şi urmează să solicit o întâlnire cu autorităţile locale pentru a vedea ce poate fi făcut în acest sens. Nu trebuie, neapărat, să construim ceva din zidărie, ca să nu o mai putem demola după aceea. Este bine și dacă am avea o clădire modulară. Totul este posibil. În plus, ne confruntăm, din nou, cu deficit de personal. Pentru a ne putea desfăşura activitatea în condiţii optime, este nevoie de un medic de medicină de familie sau unul de medicină internă. De ce nu avem medici? În primul rând, pentru că nu există posturi, iar în al doilea rând, pentru că nu sunt persoane interesate să lucreze mai mult. Noi dăm anunțuri de luni de zile, dar până acum cei care s-au înscris la concursuri nu au fost eligibili, nu corespundeau criteriilor stabilite”, a adăugat şeful CRTS Constanţa. Până când centrul va dispune de un spaţiu nou, donatorii sunt aşteptaţi tot la sediul de pe strada Nicolae Iorga, unde au dreptul să doneze sânge persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani.



Comentează știrea

Constantean
24 noiembrie
Penibil

Nu de sediu nou e nevoie, ci de oameni noi! Este inadmisibil sa astepti 4-5 ore pt donare. Asta in cazul fericit, cand nu esti respins pt reguli tampite. Cum ar fi ca nu se accepta ca donatori persoane care au avut mai mult de un partener sexual in ultimele 6 luni!

Pagina a fost generata in 0.426 secunde