Economia Greciei nu va mai fi închisă din cauza pandemiei

283
Economia Greciei nu va mai fi închisă din cauza pandemiei - kyriakosmitsotakis-1625465208.jpg

Articole de la același autor

Economia Greciei nu va mai fi închisă din cauza pandemiei, dacă ar trebui protejată doar o minoritate nevaccinată, a afirmat premierul Kyriakos Mitsotakis, într-un interviu acordat duminică publicaţiei Kathimerini, transmite Reuters, citată de Agerpres.

În primul val al pandemiei de COVID-19 de anul trecut Grecia s-a descurcat bine, dar apoi creşterea numărului de infecţii a forţat ţara să impună restricţii în noiembrie, care au costat miliarde de euro economia ce îşi revenea lent de pe urma crizei din ultimul deceniu.

După scăderea numărului de infecţii, Atena a început relaxarea restricţiilor, dar temerile au crescut din cauza răspândirii variantei Delta.

Săptămâna trecută, Guvernul grec a decis să ofere tinerilor cu vârste între 18 şi 25 de ani care se vaccinează un card preplătit de 150 de euro, pentru a stimula vaccinarea anti-COVID-19. Până în prezent, circa 47% din populaţia Greciei a fost vaccinată cel puţin cu o doză şi peste 36% cu schema completă.

"Când am impus restricţiile, nu existau vaccinuri. Acum le avem", a declarat Mitsotakis. Acesta a adăugat că nu poate face vaccinarea obligatorie, dar toată lumea trebuie să-şi asume responsabilitatea. "Ţara nu se va închide din nou pentru protecţia unui număr redus de persoane nevaccinate", a susţinut premierul elen.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4401 secunde