Ce suflet să ai, să-ți părăsești copilul după naștere...

Drama "îngerașilor"! Abandonați de părinți, în spital

3669
3
Drama

Articole de la același autor

La ora actuală, în Spitalul Clinic Județean de Urgență, trei suflete au fost lăsate la mila medicilor și asistentelor, întrucât mamele lor au fugit din spital la scurt timp după ce i-au adus pe lume. Din păcate, luni de zile, spitalul este familia lor, o familie care, însă, nu le poate oferi dragostea unei mame și nici mediul adecvat de creștere.

An de an, zeci de copii sunt "uitați" în unitatea sanitară, părinții lăsându-i, efectiv, în voia sorții. Chiar dacă sunt sânge din sângele lor, mulți omit acest aspect, nemaipăsându-le absolut deloc de aceste ființe mici cărora le-au dat viață. De cele mai multe ori, ei îi abandonează în saloanele de pe secția Pediatrie, fără să le mai pese ce se întâmplă mai departe cu ei, asta în condițiile în care sute de familii ar da orice să aibă un copil și nu pot.

Unul dintre micuții "cazați" la acest moment în spital are doar un an și trei luni, iar de la șase luni, spitalul înseamnă acasă. Băiețelul - a precizat dr. Adriana Bălașa, medic specialist pediatru - suferă de o afecțiune cronică a ficatului, a fost operat la București, după care a fost abandonat de către părinți în Spitalul Județean.

"Noi îi asigurăm tratamentul și o creștere corespunzătoare, el fiind un bolnav cu o boală cronică și în aceste condiții crește mai greu. Între timp, i-am rezolvat problemele de sănătate și va fi preluat de centrul Orizont, iar dacă va necesita tratament, va veni înapoi. Oricum, el va fi chemat la reevaluare peste două săptămâni", a explicat medicul.

În grija cadrelor medicale

Cum ajung să fie plasați în grija cadrelor medicale? Adulții ajung la spital cu cei mici pentru că sunt bolnavi, apoi îi fac uitați acolo. Pentru a fi siguri că scapă de ei, la internare nu prezintă niciun fel de acte de identitate și pe deasupra declară adrese false.

"În aceste condiții, fără a ști unde să-i contactăm, ne este foarte greu să le găsim părinții, lucru pe care îl realizăm cu ajutorul celor de la Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului. Oricum, părinții profită de faptul că cei mici sunt un pic bolnavi și pleacă, dar de cele mai multe ori, ei suferă de afecțiuni cronice care se vindecă. Pur și simplu, părinții nu mai apar. Noi îi înștiințăm la adresele respective, dar ei nu mai vin", a precizat dr. Bălașa.

Diagnosticele pe care le-au avut ultimii copilași abandonați au fost rinofaringită, enterocolite, pneumonie, deci toate boli tratabile.

"Dacă ei suferă de pneumonie virală, aceasta se poate rezolva în maxim o săptămână, dar dacă este vorba despre o pneumonie bacteriană, tratamentul durează mai mult. Problema noastră este că nici măcar atunci adulții nu se mai prezintă pentru a-i externa pe cei mici. Tocmai de aceea, în momentul în care observăm că părintele însoțitor nu se mai află în spital, noi îi contactăm chiar din prima zi pe cei de la Protecția Copilului, pentru că un copil fără părinte îți ridică niște semne de întrebare, mai ales dacă peste noapte a ajuns pe secție cu cel mic, iar dimineața nu mai este. Ulterior, se caută mama, să vadă unde locuiesc, în ce condiții etc.", a completat specialistul.

v v v

De cele mai multe ori, aceste suflete nevinovate merg în centrele pentru îngrijire, dar unde nimic nu va putea înlocui vreodată dragostea unei mame sau afecțiunea unui tată. 

Comentează știrea

blueberry
30 august 2017
refuzati daca mama nu prezinta vreun act

Unele tari civilizate si cu respect fata de patient, daca nu ai in act de identitate cu care sa Te identifici la urgenta sau la un control nici nu sta de vorba cu patientul.Dar Mai cere si unul sau doua numere de telefon mama,tata si a unuia dintre bunici.Dar mai primesti si Tu un formular pe care trebuie sa il completezi CNP, NUMELE,DATA NASTERII,,si de ce Bolivia Mai sufera pacientul si in josul paginii cere semnatura .In caz de abandon se poate gasi usor parintii sau bbunicii.Introduceti si in Romania astfel de system.Noroc bun sa aveti.

George
30 august 2017
Ordine

Modificati legea,a parasit copilul, sa fie decazuti din drepturi, fara dreot de apel. Sunt sute de cupluri in tara care asteapta sa adopte un copil si nu pot ca acestia nu au procedura de adoptie stabilita. Unii copii nu cnp ca primariile dorm, nu inregistreaza nastedile tardive, ajung copii sa implineasca varta de 12 luni, nu se misca nimic in tara asta...doar ne plangem ca avem copiii abandonati si cupluri care au atestat...

EU
30 august 2017
abandonati

Educatie PRO PREZERVATIV...ce-i asa de greu..!!!

Pagina a fost generata in 1.9062 secunde