Dispute privind Regulamentul de Parcare din Constanţa. Proiectul, la mâna consilierilor locali

1747
Dispute privind Regulamentul de Parcare din Constanţa. Proiectul, la mâna consilierilor locali - fondregulamentparcari2-1614278037.jpg

Articole de la același autor

Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Parcărilor Publice din municipiul Constanţa ar putea fi aprobat până la finele acestei săptămâni. După etapa de dezbatere publică, noul regulament pentru parcarea autovehiculelor în oraş a fost analizat în comisiile de specialitate din cadrul Primăriei Constanţa, iar, în cursul zilei de vineri, ar putea fi inclus pe lista suplimentară de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local.

Consilierii locali sunt cei care trebuie să voteze pentru aprobarea regulamentului. Cu toate acestea, se pare că există încă numeroase nereguli discutabile care se regăsesc în proiect şi este posibil ca să fie propuse mai multe amendamente sau chiar ca votul să fie unul negativ.

Proiectul ce cuprinde noul Regulament de parcare este disponibil pe site-ul Primăriei Constanţa. „Regulamentul a fost în lucru la comisiile de specialitate ale consiliului local. În cursul zilei de 24 februarie, a fost publicat pe site-ul primăriei proiectul de Hotărâre a Consiliului Local pentru aprobarea regulamentului, inclusiv anexele. Proiectul va intra pe ordinea suplimentară a şedinţei din 26 februarie. Varianta pusă în consultare publică a fost rezultatul aparatului administrativ. În urma consultării a rezultat un număr de circa 90 de intervenienţi ale căror recomandări sau amendamente au fost sintetizate şi adăugate la forme de regulament trimisă la comisii. Anexele au un caracter tehnic şi ţin de modul de aplicare”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Alin Vintilă.

Potrivit acestuia, „principiul de bază al acestui regulament este că oraşul e al oamenilor, nu al maşinilor”. Astfel, sunt prevăzute trei zone de parcări publice cu plată, cu metode diferite de taxare.

Abonament sau vinietă

Zona 1 cuprinde 24 de parcări adiacente spaţiilor publice din diverse zone de interes public, comercial şi turistic. Este vorba despre spaţiile de parcare din centrul municipiului, de-a lungul arterelor principale, dar şi în parcările deja cunoscute din apropierea centrelor comerciale, pieţelor din toate cartierele, pe faleza de la Cazino – bulevardul Elisabeta, parcarea de la Poarta 1 şi cea din Portul Tomis.

În aceste spaţii, incluse în Zona 1, a fost propusă regula parcării de scurtă durată, de maximum trei ore, fără posibilitatea prelungirii timpului de parcare prin taxare repetată. Plata taxei se realizează prin Parcometru, sms, aplicaţie mobilă de plată, de luni până duminică, între orele 00.00 şi 24.00, pe tot parcursul anului. Pentru primele două ore, tariful este de 7 lei pe oră, plus TVA, iar pentru cea de-a treia oră, 15 lei plus TVA.

A fost prevăzută posibilitatea achiziţionării unui abonament pentru instituţiile publice şi de interes public, de 208 lei pe an, şi un abonament anual pentru riverani persoane fizice, pentru ca aceştia să îşi poată lăsa maşina de luni până vineri, între orele 15.00 şi 18.00, şi sâmbăta şi duminica, la nivelul taxelor aplicabile parcărilor rezidenţiale pentru persoanele fizice.

4 lei pe oră, parcarea în staţiunea Mamaia

În zona a doua, sunt cuprinse 25 de parcări situate pe trama stradală de categoria I şi II, în general pe artere principale din cartierele municipiului, dar şi toate parcările din staţiunea Mamaia. Practic, se va renunţa la taxarea diferită, aşa cum se stabilise în regulamentul anterior, în care tariful în zonele roşii, mai ales cele din nordul staţiunii, era de 10 lei pe oră plus TVA. Pentru şoferii care vor parca în perimetrele respective, tariful propus este de 4 lei pe oră plus TVA. De asemenea, va putea fi achiziţionată o vinietă de culoare albă, anuală, de 360 lei pe an, sau o vinietă de culoare albastră – cu tarif de o zi – 25 lei, o săptămână – 150 de lei, o lună – 250 lei. În plus, riveranii persoane fizice îşi vor putea rezerva un loc de parcare cu plata la nivelul taxelor aplicare parcărilor rezidenţiale, prin SPIT.


În cea de-a treia zonă, sunt cuprinse locurile de parcare de reşedinţă şi riverane, care vor fi achitate prin taxa la SPIT. „În perimetrele unde sunt mai multe cereri decât locuri de parcare de reşedinţă disponibile, atribuirea locurilor de parcare se va face prin licitaţie organizată de primărie, în colaborare cu asociaţiile de proprietari. În prima etapă a licitaţiei nu se poate licita decât un loc de parcare pentru fiecare utilizator şi proprietate sau imobil deţinut în folosinţă. Preţul de pornire al licitaţiei va fi egal cu cuantumul taxei anuală stabilită prin hotărâre de consiliu local pentru parcările de reşedinţă. Pasul de licitaţie va fi de 10 lei, iar locul de parcare va fi alocat persoanei care oferă suma cea mai mare”, se arată în proiectul noului regulament.

XXX

În altă ordine de idei, rămâne de văzut dacă proiectul se va mai afla pe ordinea de zi a şedinţei de vineri., 26 februarie. Legat de acest subiect, consilierii de la PSD au spus că nu-l vor vota deoarece nu sunt de acord cu aceste taxe iar cei de la USR nu aveau încă un punct de vedere până la închiderea ediţiei. În schimb, au apărut primele dispute între PNL şi actualul primar al Constanţei, în sensul că liberalii i-au solicitat să retragă acest proiect deoarece nu-l vor vota în forma actuală, moment în care edilul le-a transmis că nu renunţă la proiect şi că pot formula amendamente dacă au obiecţiuni.  



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.6121 secunde