Dispar refugiile din stațiile de autobuz. Călătorii, lăsați în ploaie?

2747

Articole de la același autor

Odată cu panourile publicitare, dispar și refugiile din stațiile de autobuz din tot orașul. Constănțenii nevoiți să aștepte în ploaie mijlocul de transport în comun întreabă: „Când vor apărea altele?”

Constănțenii care călătoresc cu mijlocul de transport în comun constată, de mai bine de o săptămână, că dispar refugiile din stațiile de autobuz de pe arterele principale ale municipiului Constanța. Măsura nu este privită cu ochi buni, mai ales că în ultimele zile în Constanța a plouat, iar oamenii nu au mai avut unde să se adăpostească în așteptarea autobuzelor. „Nu erau cele mai estetice refugii, dar de bine de rău aveam un locșor unde să ne ferim de ploaie. Suntem bătrâni, nu stăm prea bine cu sănătatea și era un ajutor. Acum, ce putem să facem, să așteptăm pe băncile lăsate în ploaie?”, ne-a semnalat Marieta C., cititoare a cotidianului „Cuget Liber”.



E drept, erau relativ puține stații de autobuz care „beneficiau” de aceste refugii, și mai ales pe arterele principale, iar în ultimele zile a început desființarea lor. Rând pe rând, au dispărut refugiile din zona Gării Constanța și de pe Bulevardul Ferdinand și, cel mai probabil, în zilele următoare le vor urma și restul din oraș.

Explicația „dispariției” acestor refugii este legată de demontarea panourilor publicitare din municipiului Constanța. Căci, asemenea sutelor de panouri publicitare care tronau prin tot orașul, și aceste refugii au fost instalate de firma Seaview Media, în scopul afișării de reclame în zonele aglomerate. În consecință, odată cu panourile, dispar și refugiile pentru călători.

Așteptăm să vedem ce soluții va găsi autoritatea publică locală pentru soluționarea noii problematici reclamate de constănțeni. Deși am solicitat un punct de vedere de la reprezentanții administrației locale cu privire la acest aspect, acesta nu ne-a parvenit încă.



Problema panourilor publicitare, pe rolul Tribunalului Constanța

Reamintim că în prezent nu există un contract valabil pentru activitatea de afișaj, reclamă și publicitate pe domeniul public. Contractul încheiat în 2014 între Seaview Media SRL și Primăria Constanța, pentru o perioadă de 15 ani, prin care firma menționată avea monopol pe toate panourile cu reclame din reședința de județ, a expirat încă din 2019. Mai mult, o bună parte dintre cele peste 500 de panouri publicitare nu ar fi avut autorizații în regulă. Motiv pentru care, de la începutul anului, Poliția Locală identifică panourile publicitare fără autorizații și sunt emise somații de demolare. Ulterior, panourile sunt date jos și dezmembrate.



Între timp, firma Seaview Media SRL s-a adresat instanței de judecată pentru soluționarea divergenței cu autoritatea locală. Pe rolul Tribunalului Constanța, Secția Contencios Administrativ, a fost înregistrat dosarul 291/118/2021 prin care societatea comercială solicită suspendarea executării actului administrativ Dispoziția 5300/23.12.2020, prin care s-a decis demolarea respectivelor panouri. La termenul de marți, 26 ianuarie, magistrații au dispus amânarea cauzei pentru o dată ulterioară, în luna februarie, până când administrația publică locală trebuie să prezinte documentația care a stat la baza emiterii dispoziției respective.



În altă ordine de idei, autoritatea publică locală a anunțat că, cel mai probabil, la începutul lunii februarie va lansa în dezbatere publică Regulamentul local de publicitate la nivelul municipiului, prin care această activitate „să se desfășoare într-un mediu concurențial, conform prevederilor legale”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.59 secunde