Dispar garajele din Constanța! 63 au fost deja demolate

1702

Articole de la același autor

Criza de locuri de parcare din cartiere este foarte mare. Pentru a crea spații noi, Poliția Locală Constanța a demarat, încă din luna octombrie, o amplă campanie de eliberare a domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale de construcțiile provizorii de tip garaj în scopul creării mai multor locuri de parcare sau, după caz, pentru aducerea terenului la starea inițială.

"Această campanie s-a concretizat în identificarea deținătorilor legali ai garajelor, întocmirea somațiilor, a referatelor de demolare, continuând cu desființarea pe cale administrativă pentru construcțiile nelegale. De asemenea, au fost remise adrese către SC Confort Urban în vederea stabilirii unor soluții pentru generarea de locuri de parcare în calitate de administrator al tramei stradale", precizează reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Astfel, pe parcursul lunii octombrie și în primele zile ale lui noiembrie, au fost desființate deja 63 de garaje din municipiul Constanța.

"Precizăm că acțiunea vizează garajele din toate cartierele, amplasate pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța. Pe această cale, facem apel la persoanele care se află în această situație să se conformeze somațiilor emise de către Direcția Generală Poliția Locală Constanța în termenul dispus de către polițiștii locali, să desființeze garajul și/sau platforma acestuia în funcție de caz", anunță Poliția Locală.

Neconformarea la aceste somații reprezintă o contravenție, fiind sancționată cu amendă cuprinsă între 1.000 și 100.000 lei și cu măsura complementară de desființare, în conformitate cu prevederile art. 26, alin. 1, din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.342 secunde