Deșeurile voluminoase, ridicate gratuit, la Constanța

Marţi, 09 Iunie 2020, 21:01
496
Constănțenii care nu au posibilitatea de a transporta vechiturile la care vor să renunțe pot solicita ridicarea gratuită a acestora, la dispeceratul firmei de salubrizare, la numărul de telefon 0241/548.600.

În acest fel, se va evita supraaglomerarea și încărcarea containerelor sau depozitarea în imediata apropiere a acestora, fapt care atrage depunerea altor deșeuri. Astfel, întreaga zonă devine o mare suprafață în care se depozitează gunoiul.

"Amintim că depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează de către reprezentații Direcției Generale Poliția Locală conform prevederilor H.C.L. nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța", precizează reprezentanții Primăriei Constanța. 



Pagina a fost generata in 0.322 secunde