De sărbători, românii preferă vacanțele exotice, la plajă

178
De sărbători, românii preferă vacanțele exotice, la plajă - vacanta-1479833251.jpg

Articole de la același autor

Mai mult de trei sferturi din turiștii români care călătoresc în destinații exotice de Crăciun și de Revelion aleg zone cu plajă.

Conform cererilor înregistrare de una dintre cele mai mari agenții de turism din țară, aproximativ 80 la sută din solicitări pentru perioadele respective sunt pentru zone cu plajă. Bugetul alocat unei astfel de vacanțe variază între 1.500 și 2.500 euro de persoană, iar călătoria se face, de cele mai multe ori, în cuplu sau împreună cu familia și copiii.

Tot mai mulți români aleg să meargă la plajă în perioada sărbătorilor de iarnă, destinațiile cele mai cerute fiind Republica Dominicană, Mauritius, Maldive, Zanzibar și Thailanda. Vacanțele exotice atrag turiștii prin resorturile cu serviciile impecabile și peisajele impresionante. Românii aleg de cele mai multe ori pachete all inclusive sau cu demipensiune și plătesc pentru un sejur de șapte nopți între 1.500 și 2.500 euro de persoană.

"Aproximativ 40 la sută din cereri vin din partea cuplurilor în căutare de liniște, romantism și vreme călduroasă. Am primit inclusiv cereri speciale pentru organizarea unor cine romantice pe plajă sau pachete de spa și relaxare pentru cupluri. Circa 30 la sută din solicitări au venit din partea familiilor cu copii, care preferă resorturile cu facilități dedicate celor mici: locuri de joacă, club pentru bebeluși și copii peste doi ani, activități pentru școlari și adolescenți", a declarat Alexandra Pârvu, marketing manager al unei agenții de turism.

Cele mai multe rezervări s-au făcut în lunile septembrie și octombrie, însă cei care se grăbesc mai pot găsi și acum pachete de vacanță la prețuri bune. Spre exemplu, un sejur de Revelion în Bangkok și pe plajele din Krabi de 10 nopți, cazare la hoteluri de patru stele cu mic dejun inclus, bilete de avion și alte servicii incluse costă 1.890 euro de persoană. Pentru cei care preferă peisajele exotice din Zanzibar, un sejur de Revelion de opt zile cu demipensiune, hotel de patru stele și alte servicii incluse costă 1.950 euro de persoană.

Turiștii pot opta și pentru un circuit în Vietnam, 10 nopți, cazare la hoteluri de patru stele, mic dejun la 2.390 euro de persoană. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 02 Noiembrie 2016
Stire din Economie : Cât costă Revelionul 2017
Vineri, 04 Noiembrie 2016
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Pagina a fost generata in 1.3816 secunde