Dan Barna: Evacuarea spitalului Foișor nu are nimic plăcut sau lăudabil, dar este un cost acceptabil

381
Dan Barna: Evacuarea spitalului Foișor nu are nimic plăcut sau lăudabil, dar este un cost acceptabil - ptc4mczoptq0mczoyxnopwrlodyymgji-1618035969.jpg

Articole recomandate

Vicepremierul Dan Barna spune, într-un mesaj publicat vineri noaptea pe Facebook, că evacuarea pacienților din spitalul Foișor „nu are nimic plăcut sau lăudabil”, însă suntem „într-un război” cu boala COVID-19 în care „nimic nu este plăcut sau comod”. 


„Da, evacuarea spitalului Foișor în aceste ore de seară și noapte, nu are nimic plăcut sau lăudabil. Da, această evacuare a adus un disconfort semnificativ pentru pacienții spitalului care sunt mutaţi sau externaţi intempestiv. A adus și multă emoţie pentru familiile lor. Îmi pare rău de suferința și momentele dificile prin care trec şi le sunt recunoscător că prin sacrificiul pe care îl fac. (...) Pentru fiecare inimă care va continua să bată şi plămân care va continua să respire din noaptea asta cu oxigenul de la Foișor, supărarea justificată a celor mutați în această seară devine un cost acceptabil”, scrie vicepremierul, pe Facebook.


Dan Barna susține că nu am avut „până acum de unde să învățăm buna practică a evacuării de spitale”, dar „efortul și sacrificiul acestei seri, din care avem atâtea de învățat, înseamnă niște șanse în plus la viață”, pentru cei care au nevoie de oxigen.


„Suntem într-un război. Inamicul se numește Covid - 19 si nu are niciun cod de onoare, principiu sau regulă. Într-un astfel de război în care fiecare minut poate să însemne o viață salvată, trebuie să faci ceea ce e de făcut, cu resursele, procedura si mijloacele de care dispui, chiar dacă nu sunt cele ideale”, mai scrie Barna.


Pacienții de la Spitalul Foișor au fost evacuați vineri seara pe tărgi și în cărucioare. Unitatea medicală trebuie eliberată până sâmbătă. La Foișor erau internate 90 de persoane. 20 de pacienți vor fi mutați, iar 70 vor fi trimiși acasă. Pentru unii dintre pacienți, operațiile vor fi amânate. Autoritățile spun că au luat acestă decizie din cauza situației fără ieșire a cazurilor grave de COVID din București.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9078 secunde