Cutremur la Poșta Română. Ministrul Comunicațiilor a cerut demiterea întregii conduceri

170
Cutremur la Poșta Română. Ministrul Comunicațiilor a cerut demiterea întregii conduceri - image20120931315078070postaroman-1505126649.jpg

Articole recomandate

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova, a cerut, azi, demisia membrilor Consiliului de Administrație de la Poșta Română, precum și a directorului general interimar al companiei, Andrei Stănescu, din cauza managementului defectuos din ultimul an, potrivit unui comunicat al ministerului de resort. În același timp, ministrul de resort a dispus trimiterea Corpului de control al MCSI la Compania Națională ''Poșta Română'' (CNPR).


'Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova a convocat, în această dimineață, o ședință de urgență la Compania Națională "Poșta Română" (CNPM) și a cerut demisia membrilor Consiliului de Administrație și a directorului general interimar, Andrei Stănescu, din cauza managementului defectuos din ultimul an. Totodată, Lucian Șova a decis să trimită Corpul de control al ministrului la Poșta Română. Acesta va verifica, între altele, modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de Consiliul Concurenței cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale care a condus la acumularea datoriilor către bugetul de stat. Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale întreprinde toate măsurile legale posibile pentru a evita ca această companie să intre în incapacitate de plată și pentru a putea începe punerea în aplicare a unui plan strategic de redresare, elaborat în ultimele două luni'', se arată în comunicatul citat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9398 secunde