Cum vor salva voucherele de vacanță turismul românesc

657
1
Cum vor salva voucherele  de vacanță turismul românesc - fotofondvouchere-1435685244.jpg

Articole de la același autor

Agențiile de turism, hotelierii și administratorii de pensiuni, patronii de unități de alimentație publică așteaptă cu nerăbdare introducerea voucherelor de vacanță, sperând că astfel se va relansa turismul românesc.

Vestea că românii vor putea pleca în vacanță pe banii angajatorilor a făcut repede ocolul țării. Însă rămâne de văzut câte firme își vor permite să le dea angajaților bani să se plimbe și să se relaxeze. Legea a fost adoptată pe 3 iunie, iar președintele Klaus Iohannis a semnat, la începutul acestei săptămâni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță.

Astfel, toți angajații pot beneficia de vouchere de vacanță, în limita a șase salarii medii pe economie. Pe de o parte, angajații din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanță sau primă de vacanță, pe care angajatorul le acordă în urma negocierii, iar în sistemul public, în urma unui amendament adoptat, vor beneficia doar de vouchere de vacanță nu și de bani sau prime de vacanță.

Voucherele pot fi folosite doar în turismul românesc. De asemenea, se introduce un nou sistem, acela al emiterii voucherelor de vacanță pe suport electronic. Cele care sunt tipărite pe suport electronic, cât și cele pe suport de hârtie vor fi utilizate doar în unități turistice autorizate de Autoritatea Națională pentru Turism.

Acest sistem păstrează facilitățile fiscale oferite angajatorilor, voucherele fiind deductibile și scutite de la plata contribuțiilor și taxelor salariale. Prevederile vor intra în vigoare în 30 de zile de la promulgare.

"50 la sută din turism este la negru!"

Autoritățile din turism consideră voucherele de vacanță o șansă dată turismului românesc.

"Este o lege pentru care ANAT-ul se luptă de zece ani. Este o modalitate de a aduce la suprafață turismul românesc. Pentru că toate statisticile arată că aproximativ 50 la sută din turismul din România este la negru. Și atunci vor ieși la suprafață unitățile care vor să lucreze în acest sistem. Aceste vouchere, practic, vin să clasifice unitățile neclasificate. În plus, este un stimulent pentru angajați, pentru angajatori și, nu în ultimul rând, pentru industria turistică. În perioada următoare, vom avea statistici oficiale pentru a vedea traficul turistic și ne vom putea pronunța", a declarat Cristian Bărhălescu, reprezentantul uneia dintre cele mai mari agenții de turism din țară și fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării și Turismului.

"Prima vacanță"

Ministerul Muncii se mai gândește să întindă o mână de ajutor românilor care nu s-au bucurat, până în prezent, de vreo vacanță. Astfel, ar putea fi lansat programul "Prima vacanță", destinat copiilor și tinerilor care nu au avut până în prezent posibilitatea să meargă într-o vacanță, la mare sau la munte.

"Lucrăm acum la acest program. Ne-am îndreptat atenția către cei care nu au putut până acum să meargă într-o vacanță și de aceea gândim programul «Prima vacanță». Sunt mulți copii care nu au avut posibilitatea de a merge în vacanță, fie că vorbim de mare, fie că vorbim de munte", a anunțat ministrul Muncii, Rovana Plumb. 

Comentează știrea

catalin
1 iulie 2015

Venituri imediate, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Va oferim o posibilitate de a colabora cu noi si de a lucra part-time sau full-time, in asa fel incat sa puteti castiga imediat bani, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), din prima luna. Activitatea este usoara si placuta. Cerem seriozitate maxima! Cand doriti mai multe informatii, contactati unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email [email protected]

Articole pe aceeași temă

Marţi, 30 Iunie 2015
Stire din Cultură-Educație : La Jupiter,  spectacALL INCLUSIVE
Pagina a fost generata in 1.2142 secunde