Atunci când, din anumite motive nu mai puteți sau nu mai doriți să munciți, și începeți să vă gândiți la pensionare, este bine să știți că legea vă permite să ieșiți anticipat la pensie. Trebuie să îndepliniți două condiții importante: să fi depășit cu cel puțin zece ani stagiul complet de cotizare și să mai aveți cel mult cinci ani până la împlinirea vârstei standard de pensionare.
Potrivit legii, asigurații care au depășit stagiul complet de cotizare cu cel puțin zece ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult cinci ani înaintea vârstei standard de pensionare. La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parțiale nu se au în vedere perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate, a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condițiile absolvirii acestora sau a satisfăcut stagiul militar, ca militar în termen sau militar cu termen redus, concentrat, mobili-zat sau în prizonierat. Cuantumul pensiei anticipate se stabilește în aceleași condiții cu cel al pensiei pentru limita de vârstă. La împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute de lege, pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă și se re-calculează prin adăugarea peri-oadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.
Ce trebuie să conțină dosarul
"Persoanele care doresc să se pensioneze anticipat își pot depune dosarul atunci când se încadrează și pot să muncească în continuare. Pensia anticipată va intra în plată abia atunci când se va întrerupe activitatea și per-soana respectivă nu va mai avea venituri salariale", a declarat, pentru "Cuget Liber", Kristina Mutiș, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Constanța.
Dosarul pe care îl depuneți la ghișeele CJP trebuie să conțină cererea pentru înscrierea la pensie anticipată parțială, carnetul de muncă (original și copie), carnetul de asigurări sociale (original și copie), alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă, ade-verința privind sporurile și adaosu-rile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv sau individual de muncă pentru perioada 1 aprilie 1992 - 1 aprilie 2001, adeverința privind condițiile de muncă speciale și/sau deosebite, dovada certificării stagiului de cotizare, adeverința din care să rezulte data încetării calității de asigurat și alte acte necesare stabilirii dreptului de pensie.
Cererea, împreună cu actele doveditoare, se depune de către solicitant, în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condițiilor. În cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin (1) pct. I, II, III și IV din Legea nr. 19/2000, cererea de pensio-nare, împreună cu actele dovedi-toare, se depune de către angaja-tor sau de către instituția care efectuează plata drepturilor de șomaj, după caz, în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condi-țiilor de pensionare. "Persoanele aflate în pensie anticipată au voie să muncească, cu condiția însă să sisteze pensia", mai spune reprezentantul Casei Județene de Pensii.