CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE TREI LUNI, LA CONSTANȚA

1730
1
CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE TREI LUNI, LA CONSTANȚA - vremea1-1452003307.jpg

Articole de la același autor

Meteorologii estimează pentru următoarele trei luni o vreme în general normală, atât pentru ultimele două luni de iarnă, cât și pentru luna martie, cu temperaturi ce se vor încadra, dar și depăși în unele cazuri normele multianuale.


Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în prima lună a anului, temperatura aerului va avea, în general, valori apropiate de mediile climatologice în centrul, nordul și local în vestul țării, iar în rest acestea vor fi peste norme.

Ca valori termice medii, meteorologii estimează, în ianuarie, pentru zona Transilvaniei, temperaturi cuprinse între—7 și un grad Celsius, pentru Moldova între -6 și -1 grad Celsius, și pentru Oltenia între -3 și zero grade Celsius.

Pe de altă parte, cantitățile lunare de precipitații vor fi, în ianuarie, apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul și sudul țării, iar în restul regiunilor vor avea o tendință de excedent.

În februarie 2016, temperatura medie lunară a aerului se va situa, în general, în limite apropiate de mediile climatologice (de -1 grad Celsius), cu excepția sud-estului, sudului și local estului și vestului țării, unde valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale.

În privința precipitațiilor, prognoza ANM relevă că acestea vor prezenta, în februarie, o tendință spre excedent, mai puțin în estul, sud-estul și local sudul țării, unde acestea vor fi apropiate de mediile multianuale.

Potrivit ANM, în prima lună de primăvară, temperatura medie lunară a aerului va avea valori peste mediile climatologice în sudul, sud-estul și local vestul țării, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor situa, în general, în limite normale. Temperaturile medii vor fi cuprinse între—1 și 5 grade Celsius în Moldova, între zero și 5 grade Celsius în Transilvania, respectiv între 4 și 6 grade Celsius în Crișana și Dobrogea, și între 4 și 7 grade Celsius în Banat. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5276 secunde