Cum sărbătoresc grecii din Constanța a doua sărbătoare națională a Eladei

363
Cum sărbătoresc grecii din Constanța a doua sărbătoare națională a Eladei - greciantonantoniadis-1508772464.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 28 octombrie, Republica Elenă sărbătorește cea de-a doua Zi Națională, ziua în care, în anul 1940, ambasadorul italian la Atena, Emmanuelle Grazzi, i-a înmânat premierului grec Ioannis Metaxas un mesaj ultimativ din partea lui Mussolini. În acest mesaj, se pretindea libera trecere a trupelor italiene prin Grecia către "puncte strategice" nespecificate din interiorul țării. 


Începând cu acel moment, Grecia sărbătorește "Ziua demnității", comemorând, astfel, eroii căzuți în lupta antifascistă. Cu această ocazie, de-a lungul timpului, au fost mereu organizate parade militare și manifestații cultural-artistice, iar orașele de coastă prezintă populației chiar parade navale, însă cel mai mult se sărbătorește în Atena și Salonic.


"Uniunea Elenă din România și Comunitatea Elenă Elpis vor organiza, cu această ocazie, un serviciu religios și două reprezentații de excepție, în premieră pe scena Teatrului Național de Opera și Balet "Oleg Danovski". Astfel, sâmbătă, 28 octombrie, ora 14.00, va avea loc, mai întâi, un serviciu religios la Biserica Greacă Metamorphosis, urmând ca la ora 19.00, artiștii să susțină un concert extraordinar de harpă antică în cadrul căruia vor fi interpretate creații ale marilor compozitori, precum Sergei Rahmaninov, George Enescu, Theodoros Matoulas, Manuel de Falla și John Thomas", a declarat Anton Antoniadis, președintele Comunității Elene Elpis Constanța. 


El a mai adăugat că manifestările se vor încheia duminică, 29 octombrie, tot la ora 19.00, cu un spectacol extraordinar cu participarea Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești și a Ansamblului Kymata al Comunității Elene Prahova.


Reamintim că Ziua Națională a Greciei este la 25 martie, în onoarea Marii Revoluții de la 25 martie 1821, când poporul elen s-a scuturat de jugul otoman. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3532 secunde