Cum poți să iei acasă, de Paște, un copil dintr-un centru de plasament

5176
Cum poți să iei acasă, de Paște, un copil dintr-un centru de plasament - copil-1366822840.jpg
Sărbătorile sunt menite să fie petrecute în familie, alături de cei dragi. Însă copiii aflați în grija statului rămân, de multe ori, în centrele de plasament, departe de părinți, frați, surori, pe care probabil că nici nu i-au cunoscut vreodată. 

Mai mult ca niciodată, de săr-bători, copiii instituționalizați realizează ce le lipsește cel mai mult, cu toate că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului se străduiește să le ofere tot confortul. Dar căldura unui cămin este imposibil de redat. Dacă doriți să-i oferiți o bucurie de Paște unui copil dintr-un astfel de centru, o puteți face luându-l în căminul dumnea-voastră, pentru trei zile. Cel puțin 20 de copii vor petrece, anul acesta, Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului în sânul unei familii de "împrumut". Nu trebuie decât să adunați câteva hârtii, să depuneți o cerere și să pregătiți cadourile și masa de Paște.

"Cei doritori se pot adresa la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, pe strada Decebal, sau la numărul de telefon 0241/488.648. Ei trebuie să constituie un dosar care să conțină copii de pe cărțile de identitate, adeverințe de la medicul de familie privind starea de sănătate și cazierul. Ulterior, se face o anchetă la domiciliu", a declarat, pentru "Cuget Liber", Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. 


Se ține cont de preferințele dumneavoastră

Potrivit acesteia, până în prezent, peste 20 familii deja au solicitat să ia acasă unul sau chiar mai mulți copii.

"O parte din copii pleacă în propriile familii, cei cu diferite dizabilități nu părăsesc centrul, dar sunt mulți care ar putea să petreacă Paștele cu alte familii. Persoanele care fac solicitări să ia acasă un copil dintr-un centru de plasament pot să își prezinte preferințele și, în funcție de profilul lor, dacă au sau nu copii, reprezentanții D.G.A.S.P.C. analizează ce copil vor primi. Practic, doritorii nu își aleg ei copiii, dar își pot exprima preferințele și noi putem ține cont de ele, în funcție de copiii pe care îi avem", a mai adăugat Roxana Onea.

Prietenii neprețuite

De cele mai multe ori, legătura care se creează între cei mici și familiile care îi primesc este atât de puternică, încât ei sunt luați în familie și cu alte prilejuri, de Paște, în week-end-uri sau în vacanțe. Unele familii chiar se hotărăsc să îi adopte sau să îi ia în plasament.

"Recent, am avut două familii care după mai multe întâlniri, de sărbători, au decis să-i ia pe copii în plasament, iar aceștia locuiesc în prezent la ei acasă, nu mai stau în centru. Noi încurajăm în primul rând ca aceste gesturi să fie constructive, ca prieteniile să devină de durată și chiar să se găsească familii care să îi crească", a mai explicat reprezentantul DGASPC Constanța.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7186 secunde