Cum depuneţi actele pentru pensie, în România, dacă locuiţi în altă ţară
Articole de la același autor
DOLIU LA UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA. „Ai plecat prea devreme, suflet bun!”
21 Noiembrie 2020
Cine este noul director al Spitalului Clinic Județean Constanța
09 Noiembrie 2020
Criză de paturi pentru bolnavii cu Covid, în timp ce spaţii sanitare au rămas în uitare
23 Noiembrie 2020
Medicii constănţeni au realizat o cardiostimulare la un pacient cu Covid-19. „I s-a oprit inima de vreo 3-4 ori”
07 Decembrie 2020
Aparat de ultimă generație donat Spitalului Județean Constanța de Histria Shipmanagement şi Sindicatul Liber al Navigatorilor
27 Noiembrie 2020
Multe persoane aflate în prag de pensionare se întreabă ce trebuie să facă în situaţia în care locuiesc pe teritoriul altui stat membru, pentru a-şi depune cererea de pensie în România. Reprezentanţii Casei de Pensii spun că aceste persoane au obligaţia de a depune cererea de pensie la instituţia de asigurări sociale de la locul de domiciliu, care va face toate demersurile către instituţia competentă din România, nefiind necesară deplasarea în România, în acest scop. Practic, în perioada în care lucraţi în mod legal pe teritoriul altui stat membru, nu este necesar să rămâneţi asigurat în sistemul public de pensii din România, prin încheierea unui contract de asigurare facultativă cu casa teritorială de pensii de la locul de domiciliu sau de reşedinţă, având în vedere principiul totalizării perioadelor de asigurare la acordarea drepturilor de pensie. Totuşi, dacă aţi făcut acest lucru, veţi beneficia de valorificarea contribuţiilor aferente asigurării facultative în România la stabilirea drepturilor de pensie de către casa teritorială de pensii competentă.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 15 Octombrie 2020
Joi, 12 Noiembrie 2020
Marţi, 10 Noiembrie 2020
Duminică, 18 Octombrie 2020
Duminică, 11 Octombrie 2020
Vineri, 09 Octombrie 2020
Miercuri, 30 Septembrie 2020
Miercuri, 07 Octombrie 2020