Luxul de a… muri

Criza locurilor de veci în Constanța. Cimitirele sunt arhipline, speculanții fac averi!

2294
5
Criza locurilor de veci în Constanța. Cimitirele sunt arhipline, speculanții fac averi! - fotofondcimitir3-1431859972.jpg

Articole de la același autor

Necazurile vin întotdeauna atunci când ne așteptăm mai puțin sau când suntem cel mai puțin pregătiți pentru ele. Iar atunci când apare un deces neașteptat în familie, rudele răposatului trebuie să găsească în cel mai scurt timp un loc unde să-l înmormânteze.

Dacă persoana trecută la cele veșnice nu și-a aranjat din timpul vieții această situație, așa cum fac mulți vârstnici în ziua de astăzi, spre disperarea copiilor lor, familia are la dispoziție numai o zi sau două să găsească un loc de veci. Așa începe goana după o criptă sau un loc în pământ la un preț decent, lumesc și într-un cimitir civilizat, aproape de locul unde a trăit defunctul sau aproape de rudele sale care îi vor cinsti memoria. La Constanța, această misiune este extrem de grea pentru familie, dar mai ales extrem de costisitoare.

Variantele sunt din ce în ce mai puține, deoarece locurile de veci în pământ aproape că nu mai există. De concesionat, doar cu plata impozitului la zi nici nu poate fi vorba. Se mai vând numai cripte, la prețuri de mii de lei.

"Săptămâna trecută, a murit un unchi de-al nostru. Nu avea decât 57 de ani și nu se pregătise deloc pentru așa ceva. Nu avea loc de veci, criptă, nimic. Am căutat în toate cimitirele din oraș o soluție mai ieftină, adică un loc în pământ, fără pretenții. Nu am găsit nimic. La cimitirul din Viile Noi ni s-a spus de la început că nu mai sunt locuri, la cel din Brătianu la fel, la Cimitirul Central am găsit o criptă cu trei locuri, într-o margine încă neamenajată, unde nici măcar nu sunt alei să ajungi la morminte, calci pe gro-pile oamenilor. Așa că singura soluție a fost să cumpărăm o criptă într-un cimitir privat. Nu a fost cea mai ieftină variantă, dar nu am avut de unde alege. În Constanța este un lux să mori. Este mai scump decât să trăiești", ne-a povestit Monica Sava, din Constanța.

Nu mai e loc în pământ!

Dumitru Drăghici, administratorul celui mai vechi cimitir din Constanța, a confirmat, telefonic, că în Cimitirul Central nu mai sunt locuri în pământ de ani de zile. "Persoanele interesate pot cumpăra numai cripte, de trei locuri. Prețul unei cripte este de 6.000 de lei și nu trebuie decât să vină la biroul nostru cu buletinul valabil și de Constanța", ne-a explicat Dumitru Drăghici.

Fie că este vorba despre atribuirea unui cripte în regim de urgență, în cazuri de boli grave sau al unor morți subite, fie că este vorba despre concesionarea unui loc de veci "pentru viitor", atât costurile, cât și procedura sunt similare.

8.000 de lei la privat

Dacă nu vă place aglomerația din Cimitirul Central, puteți opta pentru un loc în Cimitirul Municipal. Prețul este considerabil mai mare, dar administratorii se laudă cu condiții civilizate și servicii de calitate.

"Prețul unei cripte cu trei locuri este de 8.000 de lei. Toată lucrarea este din mozaic, inclusiv crucea și capacul, vaza, felinarul sunt din marmură. Accesul în cimitir este permis cu mașina, până la alee și este asigurată paza non-stop", ne-a explicat reprezentantul Cimitirului Municipal.

Locuri de veci la mica publicitate

Dacă aveți bugetul limitat și nu vă încadrați, mai există o șansă să găsiți prețuri mai mici la criptele vândute la mica publicitate. Site-urile sunt pline de astfel de anunțuri, iar prețurile sunt comparabil mai mici. Așa puteți să achiziționați cu doar 4.500 - 5.000 de lei o criptă cu trei locuri la Cimitirul Central. Atenție, însă, după ce dați banii, nu deveniți automat proprietar pe locul respectiv, căci acestea sunt concesionate și riscați să fiți păcăliți de vânzător.

Înmormântare la distanță

Iar dacă nu țineți neapărat să aveți un loc de veci în oraș, puteți alege una din localitățile din apropiere. Acolo încă mai sunt multe cimitire unde se concesionează locuri de veci în pământ, la prețuri modice. Singura condiție este să aveți buletinul din localitatea respectivă sau să vă faceți mutație acolo. 

Comentează știrea

R.S
18 mai 2015
Proiect

Descopera unul dintre cele mai bune modele de lucru! Acest anunt este pentru tine, doar daca te intereseaza un program cat se poate de flexibil, adica sa poti lucra de acasa (sau de oriunde doresti), cel mult 3-4 ore pe zi! Este vorba despre o oferta de lucru unica in momentul acesta in Romania. Oferta consta intr-un proiect care se afla acum in plina dezvoltare si care iti poate oferi OPORTUNITATEA de a caștiga (inca) o sursa de venit, care sa-ti asigure un trai cel puțin decent! Mai trebuie mentionat ca aceasta oferta va fi expusa pe o perioada foarte scurta de timp! De aceea, pentru acest proiect este nevoie de oameni hotarati, serioși si ambitiosi, care vor totodata sa devina INDEPENDENTI si LIBERI FINANCIAR! Cerinte necesare: 1. Sa detii un PC sau un laptop cu o conexiune la internet 2. Sa ai cunostiinte minime de operare a calculatorului si de navigare pe internet 3. Sa te inarmezi cu RABDARE si SERIOZITATE Studiile superioare si experienta de munca - NU SUNT NECESARE! Oferim pregatire si suport, până în punctul in care vei reusi sa te descurci pe cont propriu in aceasta activitate profesionala. Mai întai vei fi instruit, iar apoi vei putea incepe sa lucrezi, alături de noi ca si colaborator. PROGRAM: part-time sau full-time Acest proiect se desfasoara exclusiv online si momentan se afla la nivel național in prima faza. Intr-un timp foarte scurt, va trece în faza a doua, cand se va extinde la nivel global. Acest lucru va reprezenta un mare avantaj pentru cel care alege ACUM sa ia aceasta oferta in serios, fara ezitare! Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Vei primi mai multe detalii despre această oferta, după ce trimiti un mesaj cu subiectul "VREAU DETALII" si cu un C.V. atasat la această adresă: [email protected]

Andrei
18 mai 2015
Munceste de acasa!

CASTIGURI ONLINE PE CALCULATOR! Cautam operator PC pentru publicare anunturi - activitate acasa, -asistenta online, -prelucrarea datelor, -promovare. Cerinte: -operare PC, -navigare pagini web, -pachet MS office. Contract legal oferit din start! Se lucreaza part-time/full-time acasa. Detalii la adresa de mail [email protected]

Marius
3 iunie 2015
bani in timpul liber

Dacă îți dorești sincer să câștigi bani mai mulți decât la ora actuală, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să înveți să acorzi mult mai puțină atenție lucrurilor pe care le spun sau le fac cei din jurul tău și mult mai multă atenție "micuței voci" care îți vorbește în sinea ta. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea "Te-ai născut bogat". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email : [email protected]

dogan iusuf
15 iunie 2015
locuri de veci

nu numai la crestini este aceasta situatie ci si la musulmani,mezarlik(cimitir) vechi este arhiplin,s-a infiintat al2-lea mezarlik,pe langa groapa,functioneaza de cativa ani,dar deja este aproape plin,plin cu scripte goale,construite de bogatasii neo-comunisti,fosti chelneri,fosti soferi,fosti bisnitari.Au cripte unde ar incapea un elefant,semnul parvenitului si al neam-prostlacului.In general proveniti din acei comunisti si tradatori de neam din timpul bolsemismului.Administratia mezarlacului tine de muftiat,acesta de acum este la al treilea mandate.Cei care ocupa partea central,cea mai larga,sunt fosti mufti proveniti din profesiile amintite mai sus,chelneri sau soferi.N-au stiut niciodata sa vorbeasca correct romaneste.Au avut si au functii in muftiat,UDTR,UDTTMR.Sunt de neclintit.Pana cand oare?Asa ne trebuie,noi suntem de vina ca-i lasam sa-si bata joc de noi.

dogan iusuf
15 iunie 2015
locuri de veci

nu numai la crestini este aceasta situatie ci si la musulmani,mezarlik(cimitir) vechi este arhiplin,s-a infiintat al2-lea mezarlik,pe langa groapa,functioneaza de cativa ani,dar deja este aproape plin,plin cu scripte goale,construite de bogatasii neo-comunisti,fosti chelneri,fosti soferi,fosti bisnitari.Au cripte unde ar incapea un elefant,semnul parvenitului si al neam-prostlacului.In general proveniti din acei comunisti si tradatori de neam din timpul bolsemismului.Administratia mezarlacului tine de muftiat,acesta de acum este la al treilea mandate.Cei care ocupa partea central,cea mai larga,sunt fosti mufti proveniti din profesiile amintite mai sus,chelneri sau soferi.N-au stiut niciodata sa vorbeasca correct romaneste.Au avut si au functii in muftiat,UDTR,UDTTMR.Sunt de neclintit.Pana cand oare?Asa ne trebuie,noi suntem de vina ca-i lasam sa-si bata joc de noi.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4071 secunde