Credincioșii îl sărbătoresc, sâmbătă, pe Sf. Apostol Andrei

239
Credincioșii îl sărbătoresc, sâmbătă, pe Sf. Apostol Andrei - sfantulandrei-1574971558.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 30 noiembrie, ortodocșii și catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul României și cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi. 


Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras, din Grecia de astăzi, prin răstignire, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, numită "crucea Sfântului Andrei". 


În anul 1995, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat sfânt cu cruce roșie, fiind cinstit în toată Patriarhia română, iar în 1997, Sf. Andrei a fost numit Ocrotitor al României. 


"Conform scrierilor teologice și istorice, Sf. Ap. Andrei a ajuns pe pământul dobrogean în jurul anului 60 d. Hr. și s-a oprit cu ucenicii săi aici, unde a găsit trei preoți păgâni care slujeau în peșteră, geți de neam, cunoscuți sub numele Innal, Rimmal și Pinnal. Peștera este situată în Dealul Urluiului, la 4 km de localitatea Ion Corvin și aproximativ 80 de kilometri de Constanța. Conform tradiției, aici s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei, fiind considerat primul lăcaș de cult de pe teritoriul țării noastre și poarta de pătrundere a creștinismului pe teritoriul României. 


I-a botezat în apa unuia din izvoarele care curge lângă peșteră (pârâul Cuzgun), după care au fost hirotoniți ca preoți creștini. Izvoarele se văd și astăzi, iar localnicii și pelerinii le consideră izvoarele cu apa cea mai bună din tot cuprinsul Dobrogei. Acest loc de rugăciune și viețuire duhovnicească a devenit o adevărată vatră monahală, cunoscută bine în zonă, așa cum demonstrează toponimia locului. Pădurea care adăpostea sihăstria s-a numit în popor sfântă, iar valea din împrejurimi Valea Călugărilor", au declarat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3914 secunde