COVID-19 și școala din satul vecin. Cum ajung copiii din mediul rural în bănci?

1189
COVID-19 și școala din satul vecin. Cum ajung copiii din mediul rural în bănci? - fondtransportelevi-1612894173.jpg

Articole de la același autor

Reîntoarcerea elevilor în bănci a adus noi provocări administrațiilor locale din mediul rural, în contextul măsurilor preventive care trebuie luate pentru limitarea răspândirii COVID-19. Copiii trebuie transportați la școli din localități învecinate, iar în unele situații sunt prea puține microbuze școlare!

Școlile s-au redeschis, în cele mai multe cazuri cursurile online au fost lăsate deoparte, iar copiii s-au reîntors în bănci. Dacă în mediul urban, părinții găsesc diverse modalități pentru a-i transporta pe cei mici la unitatea școlară – care, de cele mai multe ori, este în cartier! – alta este situația în mediul rural. În unele sate, din cauza numărului mic de copii, numărul de clase a fost redus sau școlile desființate, astfel că învățăceii trebuie să parcurgă kilometri buni până la școală, care este în localitatea învecinată. Și până în prezent acest transport a fost problematic pentru multe primării, căci microbuze școlare sunt puține, fonduri insuficiente. Dar la ora actuală, când normativele impun necesitatea păstrării distanțării sociale, în vederea limitării răspândirii COVID-19, apar alte probleme. Căci, așa cum bine au punctat părinții, „degeaba păstrează distanța la școală, dacă în transportul în comun stau înghesuiți!”.

Drept pentru care, primarii au trebuit să găsească soluții. Cu astfel de provocări s-au confruntat, de exemplu, autoritățile din comunele Lumina și Lipnița.

Administrația comunei Lumina asigură transportul pentru 19 copii din satul Sibioara către școala care este în Oituz. Inițial, marți, 9 februarie, la prima oră a dimineții, părinții au fost anunțați de suspendarea microbuzului școlar. Măsura a fost însă una provizorie, până când au fost puse la punct detaliile transportului, astfel încât să fie respectate măsurile preventive.

„Nu avem voie să «amestecăm» copiii din mai multe clase în același mijloc de transport în comun. Drept pentru care, am stabilit că patru elevi de clasa a VIII-a vor fi transportați singuri, către Oituz, iar pentru cei 15 copii din clasele primare vor fi efectuate două curse, astfel încât să se respecte și distanțarea socială. Microbuzele școlare sunt de 16 locuri, iar copiii vor fi așezați distanțați”, ne-a declarat primarul Dumitru Chiru.

De o provocare similară a avut parte și primarul comunei Lipnița. Acestei localități îi sunt arondate șapte sate și nu toate școlile au clase pentru toate vârstele.

„Școlile din Canlia, Coslugea, Lipnița și Carvăn au clase primare, în vreme ce pentru clasele gimnaziale, copiii din Canlia și Izvoarele merg la școlile din Coslugea, iar de la Cuigiuc, Carvăn și Goruni, la Lipnița. Am stabilit ca transportul să se facă în două tranșe, câte 11 sau 12 copii în fiecare transport. În microbuz copiii sunt așezați distanțați. Chiar astăzi am fost cu domnul viceprimar și am verificat școlile, dacă au măști, dacă au dezinfectant, dacă este păstrată distanța.

De asemenea, în cel mult două săptămâni sperăm să găsim o soluție și pentru copiii de liceu. Avem 16 copii, din Lipnița, Canlia și Coslugea, care merg la liceu în Băneasa. Este o distanță de nouă kilometri, iar în prezent sunt nevoiți să folosească transportul în comun, privat. Sperăm ca în două săptămâni să găsim o soluție și pentru ei, pentru a le asigura un transport decent”, a declarat pentru „Cuget Liber” primarul Nicolae Florin Dinu.

Aceste măsuri, luate de administrațiile locale, de a transporta copiii în mai multe serii, vor avea și neajunsuri: pe de o parte, copiii vor trebui să se trezească și mai devreme pentru a ajunge la școală, iar la finalul orelor vor avea de așteptat pentru a fi preluați. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5636 secunde