COVID-19. Record absolut de noi îmbolnăviri: 2.958 de cazuri noi, în ţară, 94 la Constanţa

Miercuri, 07 Octombrie 2020
917
2.958 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost raportate, astăzi, la nivel naţional. Este cel mai mare număr de la debutul pandemiei în ţara noastră. În total, până în prezent, 142.570 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19. 111.564 de pacienţi au fost deja declaraţi vindecaţi.

În judeţul Constanţa, astăzi, au fost anunţate 94 de cazuri de persoane depistate positive în ultimele 24 de ore. Numărul îmbolnăvirilor a ajuns astfel la 3.385.

Din păcate, tot astăzi, se înregistrează cel mai mare număr de decese. Până astăzi, 5.203 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 06.10.2020 (10:00) – 07.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și București.

Notă: Conform solicitării Ministerului Sănătății, a fost actualizată de către DSP Brăila situația deceselor aferente lunii august și lunii septembrie cu 17 cazuri identificate.

Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 2 decese la categoria 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

79 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.303. Dintre acestea, 612 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.568.071 de teste. Dintre acestea 27.814 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.351 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.463 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 35 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 7 octombrie.

Pe teritoriul României, 11.965 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.889 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.600 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

Pagina a fost generata in 0.228 secunde