COVID-19. Încă o zi cu peste 6.100 de cazuri noi. Incidenţa continua să crească la Constanţa

778
COVID-19. Încă o zi cu peste 6.100 de cazuri noi. Incidenţa continua să crească la Constanţa - covid2-1616497276.jpg

Articole de la același autor

6.149 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost raportate, astăzi, la nivel naţional. Dintre acestea, 189 sunt în judeţul Constanţa. Rata incidenţei la nivel judeţean a ajuns, astfel, la 3,68 de cazuri la mia de locuitori. De asemenea, în municipiul Constanţa, DSP a calculat o incidenţă de 5,55 cazuri la mia de locuitori.
Până astăzi, pe teritoriul ţării noastre, au fost confirmate 907.007 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 814.182 de pacienţi au fost deja declaraţi vindecaţi.
Din păcate, tot până astăzi, 22.442 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.


În intervalul 22.03.2021 (10:00) – 23.03.2021 (10:00) au fost raportate 174 de decese (96 bărbați și 78 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.


Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 49 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 57 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 49 decese la categoria de peste 80 de ani.


163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.


În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.358. Dintre acestea, 1.367 sunt internate la ATI.  


Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.520.795 de teste RT-PCR și 519.722 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.734 de teste RT-PCR (16.518 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.216 la cerere) și 12.687 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 279 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 martie a.c.


Pe teritoriul României, 65.912 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.871 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.987 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 90 de persoane.


În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.303 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 969 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7191 secunde