Copilașii "invizibili", cu mâna întinsă, de pe străzile Constanței!

882

Articole de la același autor

Copilași de șapte sau opt ani, murdari și răpciugoși, care te privesc cu ochi triști și cu mâna întinsă, spun o "poezie" învățată pe de rost: "Îmi dai și mie un ban să iau o pâine?". Îi întâlnim peste tot prin Constanța: printre mesele de pe terasele din centru sau din Peninsulă, prin stațiunea Mamaia, dar și în fața magazinelor din cartierele mărginașe. Cei care nu îi văd sunt autoritățile. Toată vara, doar șapte copii au fost surprinși apelând la mila oamenilor!

Pandemia de coronavirus a "convins" să se întoarcă acasă numeroase familii cu posibilități materiale reduse, care și-au încercat norocul peste hotare - în domenii mai mult sau mai puțin legale. Totodată, ca în fiecare vară, litoralul s-a umplut de turiști. E drept, mai puțini decât în anii trecuți, dar totuși, nu au lipsit de la posibilitatea de a se răcori în mare. În aceste condiții, străzile, falezele și plajele Constanței s-au umplut de nefericiți care apelează la mila oamenilor pentru un bănuț. De la bătrâni cu cojoace, și sacoșe de rafie murdare, care "patrulează" pe principala alee de promenadă din centrul Constanței, până la copilașii de-o șchioapă, murdari și zdrențuroși, cărora abia le vezi ochii printre mesele de pe terasele din Peninsulă, Constanța a devenit și în această vară fieful cerșetorilor. Cu mâna întinsă, spun o poezie veche parcă de când lumea: "Îmi dai și mie un ban, să îmi iau o pâine?".

Îi întâlnim peste tot: în fața supermarketurilor, încercând să îi convingă pe clienți să le lase 50 de bani de la cărucioare, pe terase, pe faleza din stațiuni, dar și în fața micuțelor magazine din cartierele mărginașe.



"În fiecare după-amiază, sunt la cerșit la Piața Roșie în cartierul Poarta 6, în fața magazinelor. Sunt doi copilași de până în 8 ani și stau acolo zi de zi. Când pleacă ei, vin părinții sau cine or fi, că se proptesc pe treptele magazinului și stau ei cu mâna întinsă. Toată ziua se plimbă polițiștii prin oraș, pe ei nu îi văd, ei nu răspândesc coronavirus? Sunt murdari, de apă și săpun nu au auzit, darămite de măști de protecție!", ne-a semnalat o constănțeancă.



Străzile sunt pline, dar autoritățile nu îi văd


În schimb, cei care nu îi văd sunt autoritățile. Altfel nu se explică cum de în atenția lor a ajuns un număr extrem de mic de cazuri. O explicație este și faptul că cetățenii care îi observă pe copii - sau și pe adulți! - în momentul în care apelează la mila publicului nu sesizează faptele către forțele de ordine.

Cert este că, în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța nu a ajuns, în această vară, niciun copil depistat la cerșit. În schimb, în atenția Direcției Generale de Asistență Socială (DGAS) de la nivelul Primăriei Constanța, au ajuns șapte copii surprinși la cerșit, în această vară. De la începutul anului până în prezent, asistenții sociali de la Primăria Constanța au intervenit în 13 cazuri.



În ce constă intervenția? În timp ce polițiștii sau polițiștii locali aplică amenzi pentru nesupravegherea copiilor sau fac dosare penale pentru exploatare - aceste cazuri sunt rare! - asistenții sociali fac anchete cu privire la condițiile de locuit, la gradul de școlarizare și veniturile familiei. Iar familiile sunt ajutate: sunt îndrumate să-și caute de muncă și li se fac dosarele pentru beneficii sociale.

"Ulterior efectuării anchetelor sociale, se realizează monitorizarea situației minorilor și se întocmește planul de servicii. În funcție de disponibilitatea părinților și gradul de pregătire, aceștia sunt susținuți și îndrumați în vederea găsirii unui loc de muncă și, în situațiile în care se impune, pentru acordarea tuturor prestațiilor și beneficiilor sociale disponibile pe plan local. Totodată, se insistă pe reintegrarea minorilor în mediul școlar, efectuând și campanii de informare în comunitățile vulnerabile", ne-a precizat Mihaela Scutariu, purtător de cuvânt al DGAS Constanța.

În trei situații, copilașii depistați la cerșit au fost duși la Centrul de Primire a Minorului în Regim de Urgență, pentru că au fost găsiți pe străzi fără părinți. Ulterior, au fost redați familiei, care și-a luat angajamentul să îi supravegheze mai bine. De menționat că un singur copil era din municipiul Constanța, ceilalți doi erau din alte localități.

În niciun caz, însă, nu s-a ajuns ca micuții să fie luați din familie și instituționalizați, deși au fost situații când au fost depistați la cerșit în mai multe rânduri.



XXX

"Recomandăm tuturor cetățenilor care întâlnesc copii la cerșit să nu le ofere sume de bani, întrucât printr-un astfel de comportament întrețin și încurajează fenomenul, fiind recunoscut faptul că banii nu sunt utilizați pentru a satisface nevoile minorului, ci să sesizeze organele abilitate: Poliție, Poliție Locală, DGASPC, DGAS", au arătat reprezentanții autorităților.

De altfel, cerșetoria este o "meserie" profitabilă. Recent, un cerșetor găsit în zona Gării Constanța se lăuda în fața autorităților cum a obținut, stând cu mâna întinsă, peste 1.200 de lei, într-o singură zi. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5722 secunde