Copiii vor putea fi imunizați! Constanța a primit dozele de vaccin salvatoare

323
1
Copiii vor putea fi imunizați! Constanța  a primit dozele de vaccin salvatoare - vaccin-1492788925.jpg

Articole de la același autor

Copilașii vor putea fi din nou imunizați. Direcția de Sănătate Publică Județeană a intrat, săptămâna aceasta, în posesia a 2.000 de doze de vaccin Hexacima. 


"În scurt timp, vom intra în posesia unei alte tranșe, de aproximativ 6.000 de doze, care credem noi că va acoperi necesarul în județul nostru și se va face recuperarea copiilor", ne-a declarat directorul DSPJ, dr. Constantin Dina. 


În afară de acesta, Constanța a mai primit 200 de fiole de ROR și încă 8.000 de fiole de vaccin BCG. 


În ceea ce privește Hexacima, vaccinul este folosit pentru imunizarea copiilor împotriva a șase boli - difteria, tetanosul, tusea convulsivă, pneumonia, poliomielita și hepatita B -, acesta lipsind din cabinetele medicilor de familie de aproape cinci luni. Serul se administrează copiilor la două, patru și 11 luni. 


Apoi, ROR-ul este un vaccin combinat care protejează împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei, acesta conținând variante atenuante de viruși vii de rujeolă, oreion și rubeolă. Ca urmare, vaccinul produce anticorpi împotriva acestor trei boli ale copilăriei. 


Ultimul vaccin, BCG-ul (vaccin antituberculos), se face obligatoriu tuturor nou-născuților, la noi în țară, fiind inclus în programul național de vaccinări. 




Comentează știrea

Cititorul nedumirit
22 aprilie 2017
Vaccinurilor și efectele secundare și neeficiente

De ce nu se spune că vaccinurile sunt făcute că să reducă populația de pe pământ și din ce sunt facute ADEVĂRUL CURAT

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3055 secunde