Copiii, implicați în luarea deciziilor care îi privesc

927
Copiii, implicați în luarea deciziilor care îi privesc - 82deapelurilatelefonulcopilului4-1359636432.jpg

Articole de la același autor

Asociația Telefonul Copilului lansează primul proiect european care vizează implicarea copiilor în luarea deciziilor care îi privesc. Intitulat "Consolidarea participării copiilor în societatea europeană prin intermediul serviciului «Telefonul copilului 116.111», proiectul reunește eforturile organizațiilor din șase state europene (România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Marea Britanie și Slovacia) într-un scop comun, acela de a da oportunitatea copiilor să se implice activ în deciziile care îi privesc. 


În fapt, copiii implicați în proiect vor avea ocazia să își exprime gândurile, părerile și sugestiile cu privire la serviciul care le este dedicat - Telefonul Copilului. "Proiectul lansat astăzi va aduce copiii mai aproape de serviciul care le este dedicat - telefonul copilului 116.111, prin dezvoltarea, împreună cu ei, a unor mecanisme de intervenție axate pe nevoile și așteptările lor. Participarea copiilor va conduce la o îmbunătățire a serviciilor oferite de Asociația Telefonul Copilului, ceea ce va atrage tot mai mulți copii să caute sprijin la celălalt capăt al firului. 


Participarea copiilor înseamnă oportunități egale pentru a-și exprima gândurile, părerile, de a accesa informații, de a participa la decizii care îi afectează și de a-și cere drepturile în concordanță cu vârsta și nivelul de dezvoltare. Într-un cuvânt, prin acest proiect vom face ceea ce știm cel mai bine: să ascultăm copiii", a declarat Cătălina Florea, director executiv Asociația Telefonul Copilului.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4804 secunde