Constănţenii se pot programa online pentru vaccinarea anti-Covid

3530

Articole de la același autor

În cursul zilei de miercuri va ajunge, la Constanţa, o nouă tranşă de vaccinuri împotriva COVID-19. Acestea vor fi depuse la depozitul de la Spitalul Militar şi, ulterior, vor fi distribuite către spitalele din judeţ, pentru a fi demarată imunizarea personalului medical. Abia apoi vor fi demarate pregătirile pentru cea de-a doua etapă de vaccinare, urmând să fie anunţate locaţiile unde sunt înfiinţate centrele de imunizare.

Autorităţile din judeţul Constanţa se concentrează, în prezent, pe prima fază a vaccinării împotriva COVID-19, în care sunt imunizaţi cei din corpul medical. În cea de-a doua tranşă de vaccinare intră mai multe categorii de persoane, populaţia cu grad ridicat de risc, precum şi lucrători care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale. Este vorba despre personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, cum ar fi parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora, personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești, precum şi personalul din sectorul economic vital. În această categorie sunt incluşi angajaţii din activităţile de procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază, precum panificație, lactate, carne, fructe și legume, angajaţii din uzinele de apă, epurare, transport și distribuție apă, cei din centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric, din unități de producție, transport și distribuție gaze, din unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi şi din cele de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare.



De asemenea, vor fi vaccinaţi în această etapă şi angajaţii din transportul de persoane și mărfuri, de la noduri feroviare, aeroporturi civile și militare şi porturi esențiale, cei din comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale). Tot în această tranşă, va fi imunizat personalul din unitățile de învățământ și creșe, personalul poștal și din servicii de curierat, personalul cultelor religioase, personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, precum şi personalul din domeniul salubrității și deșeurilor. Ulterior, în cea de-a treia etapă, se va trece la imunizarea populaţiei generale.


Programare online pentru imunizare



Între timp, Comitetul naţional de coordonare a vaccinării a anunţat lansarea platformei informatice prin care ne putem programa pentru a primi vaccinul împotriva COVID-19. Este vorba despre adresa online programare.vaccinare-covid.gov.ro. Deocamdată, se pot planifica la imunizare doar persoanele din etapa întâi, adică lucrătorii din domeniile sănătate şi social, urmând să se activeze accesul la aplicaţie şi pentru celelalte două grupe.


„Planificarea electronică prin intermediul platformei eficientizează procesul de vaccinare, distribuţia dozelor de vaccinare şi evită supraaglomerarea din centrele de vaccinare. Platforma informatică vine în sprijinul celor care vor să se programeze pentru vaccin, inclusiv populaţia generală din etapa a treia”, explică purtătorul de cuvânt al DSP Constanţa, Tudorel Ene.
Paşii de înscriere sunt uşor de parcurs, însă cei care doresc să se programeze trebuie să aibă acces la un telefon sau un computer conectat la internet şi să îşi creeze un cont pe baza datelor de identificare şi a numărului de telefon. În contul creat, cetăţenii au acces la propriile programări: centrul de vaccinare, datele la care vor fi efectuate prima administrare şi rapelul, însemnând cea de-a doua doză. De asemenea, în momentul programării, platforma generează un document pe baza căruia se va face accesul în centrul de vaccinare la data planificată. Ulterior, la prezentarea în centrul de vaccinare, validarea programării se realizează atunci când ajungem în zona de triaj, prin scanarea codului QR de pe documentul generat de platformă sau pe baza cărţii de identitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7439 secunde