Campania "Cuget Liber" - "Câinii vagabonzi, emblema Constanței?"

Constănțenii, în colții maidanezilor, chiar și în parc! "Dulăul s-a luat după mine!"

1925
Constănțenii, în colții maidanezilor, chiar și în parc!

Articole de la același autor

Constănțenii au luat frica maidanezilor, de ani de zile, de când nu mai reușesc să scape de ei. Le știu ascunzișurile, ocolesc zonele unde și-au găsit adăpost patrupedele, merg pâș-pâș, să nu le deranjeze somnul și să nu le atragă atenția. Chiar și așa, unii au făcut cunoștință cu colții lor, alții au rămas fără pantaloni, iar pe alții doar i-au fugărit. Și nici în parc nu mai sunt în siguranță.

Continuăm, astăzi, campania "Câinii vagabonzi, emblema Constanței?", declanșată în urma numeroaselor sesizări sosite de la cetățeni, pe adresa redacției, cu privire la câinii fără stăpân. Maidanezii fac parte deja din peisajul orașului. Au împânzit cartierele, dar își fac veacul și prin centru, dar mai ales prin parcuri. Uneori stau liniștiți și îi privesc pe copii cum se joacă, alteori atacă agresiv câinii plimbați în lesă de stăpâni sau chiar și oameni.

Printr-o astfel de pățanie a trecut, zilele trecute, și un constănțean care ne-a scris pe adresa redacție experiența sa, cu regretul că nu a reușit să "imortalizeze momentul atacului".

"În acest week-end (n.r. - 25 - 26 iulie), plimbându-mă cu bicicleta prin Parcul Tăbăcărie, un câine fără stăpân (vagabond), destul de măricel, s-a repezit la mine, lătrând! Deși nerecomandat în astfel de situații, am accelerat, iar dulăul s-a luat după mine! A renunțat după un timp, probabil datorită faptului că mai erau și alți oameni în preajmă.

E adevărat că nu mai este ce a fost, când o deplasare cu bicicleta în parc era o adevărată aventură, dar încă mai există pericol. Primarul Decebal Făgădău menționează (se laudă) de fiecare dată cu «mărețele» realizări (Cazinoul și Sala Polivalentă) care vor fi gata în viitor, dar problema câinilor comunitari încă nu e rezolvată în anul 2020. Din păcate, și câinii cu stăpân umblă adesea în parc dezlegați și fără botniță!", ne-a transmis constănțeanul A.R.

"Sunt extrem de periculoși, pentru că sunt imprevizibili!"

De câinii din Tăbăcărie s-au plâns și alți cititori care recunosc că le e frică să meargă pe înserate în zonă. Iar, parcul este plin de copii, mai ales în această perioadă și mai ales seara, când arșița de peste zi se mai domolește și te poți răcori printre copacii înalți.

"Câinii aceștia sunt extrem de periculoși, pentru că sunt imprevizibili. Uneori stau liniștiți, știm unde stau tolăniți și evităm zona. Alteori sunt foarte agitați, fug încoace - încolo, se duc după oameni, latră. Fac foarte urât și când văd câini în lesă. Însă, săptămâna trecută, am tras o sperietură groaznică. Eram cu doi dintre nepoței în parc. Se jucau cu mingea, pe alee. Unul dintre ei a dat-o mai tare, spre niște boscheți, și, când a fugit după ea, au apărut doi câini, unul mai mare și altul mai mic, și s-au repezit la el. A fugit, dar s-a speriat teribil. Am sărit și eu și vreo doi bunici și am gonit câinii. Am aruncat cu sticla de apă după ei, că asta aveam în mână. Pe moment nu s-au speriat, dar apoi au renunțat. Doamne, dacă se împiedica și cădea copilul, îl tăbărau și îl mușcau. Oricum și acum este șocat. Tremură când își aduce aminte. Și nu mai vrea deloc să mergem în parc", ne-a povestit Maria B., o constănțeancă din cartierul Tomis III.

XXX

În episoadele următoare, vom reveni cu alte povești spuse de constănțenii deranjați de prezența patrupedelor libere, precum și cu răspunsul oficial al autorităților locale.

Dacă ați avut probleme cu maidanezii, vă invităm să ne împărtășiți experiențele dumneavoastră, pe adresa redacției, [email protected]



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3386 secunde