Constănțenii datornici fac pace cu băncile. Cine le dă o mână de ajutor

1183
Constănțenii datornici fac pace cu băncile. Cine le dă o mână de ajutor - fotofondconstanteniifacpace1-1566499816.jpg

Articole de la același autor

Ani de zile, băncile i-au hăituit pe români. Pe datornici i-au îndatorat și mai mult, iar pe bunii platnici i-au umplut de comisioane, taxe și dobânzi uriașe. Lucrurile încep însă se mai așeze și să intre pe făgașul normal. Cel puțin așa susțin cei de la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor bancare. 


Lupta românilor cu băncile care le-au dat bani ușor și apoi i-au taxat cu vârf și îndesat pentru fiecare leuț este pe cale să se stingă. De câțiva ani încoace, tot ies la iveală abuzurile făcute de instituțiile financiare care acordă credite. Dobânzi mărite peste noapte, comisioane ascunse în clauze scrise cu litere minuscule, penalizări neincluse în contracte, executări făcute pe repede înainte și câte și mai câte. 


Poveștile constănțenilor care au avut experiențe nefericite cu băncile sau instituțiile financiare nonbancare sunt numeroase. 
"În 2007, am luat un credit de 100.000 de franci elvețieni, pe o perioadă de 20 de ani. Banca nu ne-a avertizat nicio clipă că va crește cursul, ci, din contră, ne-a spus că riscul este minim. Dar, în doar cinci ani, ne-am trezit cu o valoare dublă a ratei în lei, din cauza creșterii cursului valutar. Am plătit cu greu, dar am rămas la zi. Apoi, în 2015, am cerut o reeșalonare. Și atunci am observat că nu plătisem decât câteva mii de franci elvețieni. Practic, datoria era aproape la fel ca și cu opt ani înainte! A fost nevoie să merg în instanță și, abia după un an și jumătate, am obținut conversia creditului în euro, reducerea dobânzii și a comisioanelor. Dar m-am luptat cu ei. Cine este însă copleșit de rata lunară nici nu îndrăznește să se gândească să meargă prin tribunale, să plătească avocați. Stă și rabdă!", ne-a povestit Corina R., din Constanța. 


În sprijinul constănțenilor vin consultanții Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul bancar, care oferă suport gratuit și mediază discuțiile datornicilor cu instituțiile financiare. 


Comisioane de mii de euro 
Exemplele litigiilor rezolvate de CSALB și numărul mare al acestora arată că nu este vorba de cazuri izolate, de abuzuri din neatenție, scăpări ale unor funcționari sau erori, ci mai degrabă de o practică ale instituțiilor financiare, bazată deseori de disperarea oamenilor de a face rost de bani. 


Un consumator a obținut ștergerea unei datorii de 44.621 de euro în urma negocierii cu banca, intermediată de CSALB. În acest caz, banca a acceptat ștergerea unei datorii aproape egale cu suma împrumutată inițial consumatorului. 
Un alt consumator a obținut un beneficiu de aproape 39.000 de euro în urma negocierii cu banca. Cu ajutorul consultanților în litigiu, i-a fost anulată perceperea pe viitor a comisionului de administrare, în cuantum de 35.000 de euro, plus restituirea comisionului de acordare a creditului, în valoare de 3.770 de euro. 
De asemenea, la Constanța, T.R. a obținut, în urma negocierii cu banca, intermediată de CSALB, eliminarea comisionului de administrare și reducerea soldului creditului cu 2.040 de euro. 
Un alt caz este cel al G.D., tot din Constanța, care a reușit închiderea creditului și a datoriilor de 1.331 de euro rămase în sold, iar un alt client, C.N., a obținut înlăturarea pe viitor a comisionului de administrare. 


Din ce în ce mai multe cereri de negociere 


Interesant este că, pe măsură ce oamenii au aflat astfel de cazuri și au văzut că au un aliat în consultantul de litigii, au devenit mai suspicioși în ce privește relația cu creditorul lor și au cerul ajutorul. 


"Cererile de negociere cu băncile aproape s-au dublat față de 2018. Rezultatele primul semestru al lui 2019 arată, în primul rând, apetitul spre conciliere mult mai mare al băncilor, în comparație cu IFN-urile. Pe de altă parte, mai există bănci care resping mai mult de 50% dintre cererile primite de la consumatori", explică Alexandru Păunescu, membru în Colegiul de Coordonare al CSALB. 


Acesta susține că și băncile au devenit mult mai flexibile în relația cu clienții. 


"Majoritatea băncilor au înființat structuri interne dedicate, au pregătit personalul pentru interacțiunea cu echipa de consiliatori CSALB și pentru soluționarea amiabilă a cererilor consumatorilor, transmise către Centru. În plus, consumatorii sunt informați de existența CSALB încă de la semnarea contractelor, precum și prin intermediul materialelor de informare disponibile în sucursale și agenții", a mai adăugat reprezentantul Centrului de Soluționare Amiabilă a Litigiilor Bancare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7919 secunde