Constănțenii au alergat pentru a păstra Marea Neagră curată

177
Constănțenii au alergat pentru a păstra Marea Neagră curată - cros3-1540989129.jpg

Articole de la același autor

Aflat la a treia ediție, Crosul Mării Negre a adunat peste 1.500 de participanți de toate vârstele, care au alergat pentru a păstra Marea Neagră curată. O parte dintre participanți s-au implicat și în colectarea mucurilor de țigară de pe plaja Modern, pentru a demonstra că le pasă de mediul înconjurător. "Au participat cu mic, cu mare și ne-au uimit prin energia cu care au venit să se bucure de o zi pe malul mări", a declarat Mihaela Cândea Mirea, director executiv ONG Mare Nostrum.


Înainte de start, ONG Mare Nostrum a lansat o provocare pentru toți participanții: aceea de a dovedi simțul civic, adunând mucurile de țigară de pe plaja Modern și de a le aduce la Mucometru, o nouă unitate de măsură special creată pentru a înregistra cantitatea de mucuri de țigară existentă pe plajă, după monitorizarea din lunile septembrie-octombrie.


Participanții s-au mobilizat și au adunat aproximativ 2.500 de mucuri de țigară. "Mucurile de țigară reprezintă cel mai frecvent deșeu întâlnit în monitorizările de plajă din ultimii 4 ani. Așa ne-a venit ideea unei unități de măsură special destinată acestui tip de deșeu. Vrem ca oamenii să înteleagă cât de nociv este un rest atât de mic de țigară care se îngroapă in nisip, dar nu dispare", a mai spus directorul. 


Participanții la cros au ținut cont de sloganul evenimentului "Sunt un schimbă-lume, aleg #fărăplastic! Vreau să păstrez marea curată!". Cele trei trasee au fost adaptate tuturor categoriilor de participanți, indiferent de vârstă. O mare parte dintre cei care au luat parte la eveniment sunt fie alergători/sportivi, fie participă foarte des la acest gen de evenimente. De asemenea, unii dintre participanți au rezonat cu sloganul evenimentului și cu acțiunea ONG Mare Nostrum. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.439 secunde