Constanța, plină de șantiere și blocuri în construcție. Cât mai costă un apartament

1847
Constanța, plină de șantiere și blocuri în construcție. Cât mai costă un apartament - fotofondconstructiiapartamente-1533140506.jpg

Articole de la același autor

În Constanța se construiește într-un ritm foarte alert. Semn că cererea de locuințe este foarte mare. În oraș, se ridică bloc
după bloc, în cartierele noi apar complexuri întregi cu sute de apartamente, iar investitorii susțin că multe dintre ele se vând încă înainte de a fi gata. Majoritatea clienților sunt tineri care iau credite fie prin Prima Casă, fie imobiliare sau cu ipotecă. Iar prețurile nu sunt deloc mici.


"Prima Casă a fost o gură de aer pentru tinerii care nu aveau altă posibilitate de a-și lua un apartament. Acum, s-au dezmorțit și celelalte credite și unii nu mai stau după plafon, iau direct de la bancă un credit și în câteva luni se mută. Avem foarte multe astfel de contracte. Cred că și băncile au mai relaxat condițiile de acordare, că înainte cereau o mie de acte și respingeau dosare pe bandă rulantă", ne-a declarat George R., un constănțean care nu se consideră investitor, dar recunoaște că a construit două blocuri în cartierul Compozitorilor și acum a pus ochii pe cartierul Veteranilor, de la ieșire din Constanța către localitatea Cumpăna.


Bloc nou sau vechi?


Agenții imobiliari se bucură, la rândul lor, de cererea mare de locuințe. Dar susțin că sunt persoane care fug de blocurile noi și preferă apartamentele în clădiri vechi, din diferite motive. 


"Oferta este mare, dar, dacă vrei un cartier anume, un apartament anume sau ai un buget limitat, opțiunile scad. Tinerii sunt foarte deschiși la nou și îi încântă apartamentele în blocuri recent construite, pentru că sunt mai bine împărțite, mai luminoase, mai spațioase și pentru că miros a nou. Își iau mobila și se mută. În schimb, avem și familii care ne spun din start că nu îi interesează apartamentele noi și că preferă blocurile vechi din cartierul X sau Y. Și apoi îi duci și încep să strâmbe din nas, că trebuie să schimbe tot, să pună gaze, că miroase urât pe scară și așa mai departe. Sigur că sunt avantaje și dezavantaje", ne povestește Mihai Lepădatu, agent imobiliar în Constanța.


Trei camere, cele mai căutate


Acesta admite că prețurile la apartamente au crescut ușor în ultima perioadă, dar cele la case au stagnat. Așa se face că un apartament cu două camere în cartierul Tomis III poate fi cumpărat cu 37.000 până la 55.000 de euro, în funcție de confort și etaj, în timp ce în zona Compozitorilor este în jur de 45.000 de euro. Apartamentele cu trei camere, cele mai căutate în prezent, deși sunt multe pe piață, sunt destul de scumpe, prețurile pornind de la 65.000 de euro și ajungând chiar la 90.000 - 92.000 de euro, nevorbind de cele de lux sau din zone turistice.


"În ce privește apartamentele de patru camere, nu s-au înregistrat creșteri de prețuri, ci, din contră, unii proprietari au mai lăsat din prețul cerut inițial, tocmai pentru că nu sunt atât de căutate. Sumele sunt destul de mari. De la 70.000 – 80.000 până peste 110.000 – 120.000 de euro. Puțini se încadrează să ia un credit, chiar și pentru completare. De aceea apar astfel de situații în care apartamente de patru camere ajung să se dea cu prețuri ca de trei camere", ne-a mai destăinuit agentul imobiliar.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6068 secunde