Editorial

Constanța, orașul mâinilor întinse. Să ni se dea....

Vineri, 22 Ianuarie 2021, 00:00
1683

Articole de la același autor

Captivi într-un lanț strâns legat de bunăvoința și preamărirea conducătorilor. Ne achităm datoria în voturi, în obediență și tăcere. Privim cum totul regresează, se zbate în aceeași mediocritate cenușie care contemplă orașul de la un cap la altul. Bacovia pare să fi pus tușa pe obrazul Constanței, dar în realitate privim propria noastră neputință de a spune NU, de a nu ne lăsa viitorul antamat la schimb pe pungi de pui, gratuități peste gratuități, subvenții, cadouri și ajutoare.

30% din bugetul Constanței se duce pe astfel de „daruri” otrăvite, care ne bucură pe moment buzunarul, dar diminuează șansele ca cei care vin din urmă, copiii și nepoții noștri, să trăiască într-un oraș dezvoltat și civilizat.

M-a întristat concluzia actualului primar liberal care pare să-și însușească fără remușcări această moștenire de oraș asistat social. „Nu vom stopa cheltuielile sociale. Astea sunt. Sunt necesare. Din păcate, societatea constănțeană trebuie să-și protejeze cetățenii în felul ăsta prin acordarea de stimulente sociale”, spunea el în urmă cu o lună, recunoscând printre altele că dintr-un buget de 500 milioane lei, Constanța plătește ajutoare sociale de vreo 178 milioane de lei.

100 milioane la gratuitățile pe autobuze, 60 milioane la subvenția RADET, 10 milioane la tichete sociale, restul salarii, sporuri și bomboane. Și așa se încheie un buget care condamnă, de la an la an, acest oraș. Îl condamnă la subdezvoltare și îi radiază orice perspectivă. Fiindcă investițiile și modernizarea sunt date la schimb pe asistență socială. Cu cât împarți mai mulți bani, cu atât vei avea un oraș mai sărac, mai bolnav, mai dependent și tăcut.

Câte vieți ar fi salvat oare un oraș care, în ultimii 10 ani, ar fi investit în spitale noi și în dotări medicale măcar jumătate din banii dați pe asistență socială? Oare câți constănțeni ar fi renunțat bucuroși la puiul congelat și biletele gratuite de pe autobuz pentru a-și putea trata părinții, copiii sau nepoții în spitale publice moderne, fără șpăgi și medicamente aduse de acasă? Câți constănțeni ar fi murit fără uleiul și făina de la primărie și câți ar fi trăit și astăzi dacă la Constanța s-ar fi tratat cancerul sau bolile de inimă?

Ne putem complace în aceeași retorică a mâinii întinse. Suntem obișnuiți, nu pare să ne mai deranjeze. Deja nu mai facem distincția dintre cei care au nevoie și trebuie ajutați și cei care plătesc pentru o geantă cât bugetul unei școli pe jumătate de an. Asistența socială a intrat în fibra firescului, este o stare naturală a statutului de constănțean.



Pagina a fost generata in 0.5665 secunde