Consolidarea cu vegetație - o soluție ieftină pentru a încetini surparea malului în cartierul Poarta 6

1729
Consolidarea cu vegetație - o soluție ieftină pentru a încetini surparea malului în cartierul Poarta 6 - 5e89a7b60321892f122a6b76299bed0f.jpg
În urmă cu trei săptămâni, părea că s-au rupt norii deasupra Constanței. Ca la fiecare ploaie, fie și torențială, în câteva clipe străzile au devenit impracticabile, iar subsolurile și beciurile inundate. Mai grav a fost afectată însă faleza Constanței, aceasta surpându-se în mai multe zone, pe porțiuni considerabile - în vecinătatea străzii Traian, în cartierul Poarta 6, în dreptul blocurilor ANL, în Zona Peninsulară.
Gigi Chiru, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial în Construcții, ne-a declarat că reabilitarea și consolidarea falezei ar trebui să se afle pe lista de priorități a autorităților locale, altfel fiind puse în pericol structura imobilelor din vecinătate și inclusiv viața localnicilor - de altfel, ploile torențiale au agravat starea blocurilor A5 și A6, de pe strada Traian, ale căror rosturi de dilatare începuseră deja să se îndepărteze, din 2007.

Blocurile vor ajunge în buza râpei
Cea mai la îndemână soluție, în această perioadă de criză economică, este consolidarea cu vegetație. "Este un sistem mai ieftin de consolidare, se implantează pomi și vegetație, este o consolidare naturală. Ați văzut pe strada Traian, cât timp a fost vegetație, nu a fost nicio problemă. Necazurile au apărut după ce s-a intervenit pentru construirea complexului", a afirmat reprezentantul ITC. O consolidare cu vegetație ar putea fi realizată și în cartierul Poarta 6, consideră șeful ITC. În zona respectivă se impune o intervenție rapidă, pentru că altfel există riscul să fie afectate blocurile ANL. "Noi am solicitat Primăriei Constanța realizarea de urgență a unei expertize, pentru a se constata exact cât de întinsă este zona instabilă. Malul este format din pământ adus în zonă, din moloz și alte resturi de la construirea blocurilor, ceea ce duce la o instabilitate mai pronunțată. În zona respectivă malul se prăbușește, în fiecare an, câte doi-trei metri", a afirmat Gigi Chiru, arătând că în acest ritm în câțiva ani blocurile vor ajunge în buza râpei.

Surpări și în Zona Peninsulară
Cât privește Peninsula, reprezentanții ITC au fost sesizați de surparea malului în dreptul Portului Tomis, în apropierea străzii Sulmona. Deocamdată, în această zonă, după cum a arătat Gigi Chiru, situația nu este gravă. "Eu consider că de vină pentru aceste surpări sunt și izvoarele naturale subterane, dar și pierderile din rețeaua de alimentare cu apă. Dacă nu se începe în mod urgent consolidarea, se va ajunge la situații periculoase", a arătat reprezentantul ITC.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3151 secunde