COD PORTOCALIU DE ploi abundente, la Constanța! O nouă avertizare de vreme severă imediată
1040
Articole de la același autor
Meteorologii au actualizat avertizarea de vreme severă imediată pentru județul Constanța. Astfel, până în jurul orei 16, localitățile Constanța, Năvodari, Eforie, Cumpăna, Techirghiol, Tuzla, Agigea, Corbu și Costinești, se află sub cod portocaliu de averse torențiale din care se vor acumula 30 – 40 de litri pe metru pătrat, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de mici și medii dimensiuni.
Meteorologii precizează că în zonă s-au acumulat deja cantități însemnate de ploaie.
Meteorologii precizează că în zonă s-au acumulat deja cantități însemnate de ploaie.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 29 Iulie 2018
Sâmbătă, 28 Iulie 2018
Duminică, 29 Iulie 2018
Joi, 26 Iulie 2018
Marţi, 24 Iulie 2018
Marţi, 24 Iulie 2018
Marţi, 24 Iulie 2018
Luni, 23 Iulie 2018
Luni, 23 Iulie 2018