Cod galben de caniculă, pe litoral

Duminică, 11 August 2019, 19:18
136
Săptămâna debutează cu vreme deosebit de călduroasă, în județul Constanța. Doar în zona costieră, pe malul mării, va fi ceva mai plăcut. Meteorologii au emis cod galben de caniculă și disconfort termic pentru astăzi și mâine. Valul de căldură va persista și se va intensifica în această perioadă în toate zonele de câmpie și de podiș, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, mai ridicate până spre 37 – 38 de grade, în vest, nord-vest și local în sud. Pe arii restrânse, nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade.


Astăzi, la Constanța, cerul este senin și vântul doar adie ușor, dinspre est. Maxima termică va atinge 28 de grade Celsius. Peste noapte, norii se țin departe și termometrele vor indica minimum 22 de grade.


Mâine, va fi și mai cald, cu valori termice cuprinse între 21 și 30 de grade. Miercuri, rămân aceleași temperaturi, dar pentru joi se anunță între 19 și 31 de grade. Vineri, însă, se răcorește și este posibil să și plouă slab. Iar week-endul următor atmosfera va fi mult mai plăcută, cu doar 20-22 de grade noapte și 28, 28 de grade ziua și cer senin.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3099 secunde