CINE NU VA CURĂȚA ZĂPADA NU VA AVEA LUMINĂ ELECTRICĂ! SAU VA FACE ÎNCHISOARE!

Marţi, 27 Februarie 2018
2637
Da, da, da, ați citit bine! Cine nu își curăță zăpada va fi pedepsit: i se va întrerupe furnizarea energiei electrice și ar putea fi zvârlit chiar după gratii! 


Decizia nu este, din păcate, actuală, ci datează din 22 decembrie 1945, când prefectul Poliției Capitalei, colonelul Teodor Petruc, a emis o ordonanță prin care bucureștenii erau obligați să își curețe de zăpadă trotuarele și rigola din fața locuinței, întreprinderii sau proprietății. Erau precizate termenul de execuție, dar și pedepsele pentru neîndeplinirea ordinului. 


Iată textul complet al Ordonanței Prefecturii Poliției Capitalei: 


"D. colonel Teodor Petruc, prefectul Poliției Capitalei, a dat eri o ordonanță, prin care obligă pe toți locuitorii ca, în termen de trei ore dela încetarea ninsorii, să curețe complet toată zăpada căzută pe trotuarele și rigola din fața locuinții, întreprinderii sau proprietății lor. 


Cei care nu vor curăța zăpada în termenul prevăzut mai sus vor fi sancționați pe loc cu amendă penală dela 1.000-10.000 lei și cu închisoare dela 1-5 zile. Pe lângă amendă, se poate aplica imediat contravenientului măsura închiderii luminei electrice până la conformare". 


XXX 


Câți ar mai plânge dacă asemenea măsură, pe care o întâlnim astăzi în multe state din Vest, ar fi pusă în aplicare… 


Pagina a fost generata in 0.1739 secunde